80 de ani de la victoria modelului Maserati Tipo 6CM în Targa Florio

Maserati-Tipo6-CM Targa Florio

Era mai 1939 și Luigi Villoresi, la volanul unui Maserati Tipo 6CM, trecea primul linia de sosire în legendara cursă Targa Florio, desfășurată pe străzile orașului sicilian Palermo.

40 de ture și 228 de kilometri în 1:40.15,4. Era timpul obținut de câștigătorul Luigi Villoresi. Un succes istoric pentru Maserati în prestigioasa cursă italiană. Maserati dominase și edițiile din anii precedenți, pe care îi încheiase pe una dintre primele trei poziții. 1940 avea să-i aducă tot un prim loc, însă cu un Maserati Tipo 4CL.

Test drive Maserati Ghibli GranSport Diesel

Targa Florio își primise numele de la un om de afaceri din Palermo, Vincenzo Florio. Celebru în lumea automobilismului, Florio fusese cel care crease, finanțase și organizase prima ediție, în 1906. 62 de ediții s-au desfășurat până în 1977, cu pauze doar în timpul celor două războaie mondiale.

Maserati Tipo 6CM este monopostul proiectat de Ernesto Maserati în 1935, cu o imagine care nu anunța nimic deosebit. Tehnologia de care beneficia însă, avea să o facă un rival de temut pe circuit. 27 astfel de unități au fost construite, cu motor cu 6 cilindri în linie și 175 de cai putere.

Unde poți vedea astăzi mașina, restaurată perfect și adusă la forma inițială, află pe www.motorclasic.ro >>>

 

Adaugati comentariu