99% pasiune, 1% nebunie

Acum doi ani un grup de studenți din Brașov s-au apucat să construiască un monopost. Au plecat de la un zero absolut, fără bani, fără scule, doar cu ambiție și determinare.

Totul a început cu un telefon. Un prieten din Brașov m-a întrebat dacă vreau să cunosc un grup de studenți care au construit un monopost. Spre rușinea mea era prima oară cand auzeam de ei și scepticismul meu jurnalistic a intrat în efect. Cum la acel moment ei se aflau în București m-am gândit că nu am nimic de pierdut dacă le acord măcar o oră.

Am întâlnit o mână de băieți, toți sub 25 de ani, ce vorbeau cu o asemenea ardoare încât până te obișnuiai cu ei era aproape imposibil să îi urmărești. Aveau un entuziasm molipsitor atunci când povesteau de cine știe ce surub sau de nopțile nedormite de la Silverstone când au renunțat la tot pentru a cumpăra o piesă care se defectase. Unele după altele poveștile începeau să apară și odată cu ele ora pe care le-o acordasem inițial deja se transformase în trei. 

Discuția a fost atât de antrenantă încât la o lună distanță mă aflam în fața atelierului lor de la Poalele Tâmpei. Văzusem destul de multe poze, dar eram foarte curios să văd produsul final în realitate. 

Primul lucru care m-au întrebat a fost dacă arată ca un kart. Toată lumea îi ia la mișto că au construit un kart mai mare. Cert este că nu trebuie să te aștepți la un monopost de Formula 1. Are o siluetă asemănătoare și orice mic detaliu are în spate cel puțin o poveste și nenumărate ore de muncă (aș vrea să vă povestesc măcar o parte din ele în acest articol, dar ar însemna să nu mai am loc de poze).

Pentru a putea participa la Formula Student (o competiție între universități) monopostul trebuie să respecte un regulament strict. Fiecare șurub fiecare prindere sunt inspectate minuțios, iar greșelile te pot trimite acasă înainte să ajungi pe asfaltul circuitului. Mai în glumă, mai în serios, au recunoscut că manualul oficial este atât de mare încât nici până acum nu au reușit să îl parcurgă complet. 

Mi-au povestit de echipele din Germania care, pe lângă bugetele declarate care sar de 1 milion de euro, au și suportul marilor producători de automobile. Diferențele sunt enorme, în timp ce germanii trimit un fișier de design cu specificațiile panourilor de caroserie către un producător specializat în fibră de carbon ai noștrii pun mâna pe pensulă și se apucă de muncă strat după strat. „Colegii de la universitățile din vest nici măcar nu cred atunci când le povestim întregul proces de producție“ spun băieții, obișnuiți să muncească de zece ori mai mult decât concurenții lor cu posibilități financiare. 

Cu această ocazie am aflat și rostul zecilor de colante: fiecare sponsor a oferit câte ceva, unii șuruburi, alții țevi, alții scule. În lipsa banilor, monopostul a prins contur cu fiecare donație în parte. Universitatea îi ajută cu fondurile necesare deplasărilor în străinătate, dar și așa de multe ori se întorc pe drumuri naționale ocolitoare în lipsa banilor pentru autostrăzi. 

Spre cinstea lor, ei nu s-au lăsat niciodată descumpăniți de aceste probleme, preferând să vadă partea bună a scenariului. Un drum de întoarcere mai lung înseamnă mai mult timp pentru a veni cu idei câștigătoare pentru următoarea etapă. 

În Formula Student contează mai puțin cine termină pe prima poziție, întreaga competiție fiind o pepinieră pentru inginerii de mâine. Ross Brawn se numără printre numele mari din Formula 1 care au obiceiul de a recruta ingineri direct de la această competiție. La Silverstone britanicul a devenit un obișnuit al organizatorilor, plimbându-se în fiecare an printre studenți în căutarea talentelor. 

În timpul vizitei mele de la Brașov am văzut și primul lor monopost, sau cel puțin o parte din el. Șasiul fusese așezat lângă o scară, pe post de suport de flori. Băieții mi-au spus că au avut nevoie de piesele de pe el, așa că au renunțat la ideea de a păstra intactă prima lor încercare în Formula Student. Panourile de caroserie sunt singurele care au în rămas intacte, rânduite cu grijă în camera pe care au folosit-o pe timpul construcției. Când spun cameră nu glumesc, mi se părea înghesuială cu cinci oameni, nu îmi imaginez cum ar fi fost să muncești acolo cot la cot cu zece oameni.  

În lipsa banilor, monopostul vechi devine întotdeauna o bancă de organe pentru cel nou, piesele noi fiind ori prea scumpe ori dificil de achiziționat în România. Mi-au spus că au în plan să reconstruiască primul lor monopost, așa ca să își amintească de unde au plecat și cât au evoluat, dar pentru asta au nevoie de bani, iar aici discuția este lungă. 

E greu, dacă nu imposibil, să le explici executivilor din România de ce este important ca noi să fim reprezentați în această competiție, sau de ce este important să ajutăm niște copii care ne scot în lume. Scepticismul era justificat atunci când au anunțat că vor construi un monopost, dar azi, când se afla deja la al treilea, această scuză nu prea mai funcționează. 

Păcat că în România curajul este rareori recompensat. Mă bucură în schimb faptul că, deși nu au perspective financiare în viitorul apropiat, iar monopostul lor din acest an a fost construit doar în spațiul virtual, băieții deja m-au invitat la primele teste oficiale în anul acesta. Se pare că nu au gând să renunțe cu una cu două. Bravo!

Adaugati comentariu