Dacia va prezenta patru modele electrice până în 2030

Viitoarea Dacia electrica AutoExpert.ro

Dacia și-a devoalat planurile de viitor. Astfel, marca va prezenta patru modele electrice până la sfârșitul deceniului. De asemenea, în viitor, două treimi din exemplarele vândute vor fi electrificate. Mai jos îți prezint întregul plan al mărcii.

Marca Dacia se bucură de un succes real printre proprietari. Astfel, peste 70% dintre europenii care au deținut anterior o Dacie au rămas fideli mărcii, alegând tot un model Dacia. 10% din ceilalți urcă o treaptă, alegând un model Renault. În total, 80% din clienți rămân în interiorul grupului.

Interesant este că, din clienții noi ai mărcii, 65% provin din afara grupului. Asta a propulsat marca pe locul doi în topul celor mai vândute branduri auto către persoane fizice, în Europa.

Gama Dacia 2026 - Sandero Stepway

Anul trecut, Sandero a fost cel mai vândut model din Europa pentru al doilea an consecutiv. De asemenea, a păstrat titlul de cel mai vândut model de pe Bătrânul Continent către persoane fizice, pe care-l deține din 2017.

Frații mai mari, Duster și Bigster, au punctat, de asemenea, remarcabil. Primul a fost cel mai vândut model către persoane fizice din Europa. Al doilea a căpătat titlul de cel mai vândut SUV din segmentul C către persoane fizice în Europa, în a doua jumătate a anului 2025.

Astfel, la sfârșitul anului trecut, Dacia a depășit borna de 10 mil. autovehicule vândute în lume.

Dacia va prezenta patru modele electrice

Pentru viitor, marca românească mizează pe electrificare. Dacă, actualmente, un sfert din exemplarele vândute sunt electrificate, se urmărește creșterea proporției la două treimi.

Dacia va prezenta patru modele electrice AutoExpert

Pentru atingerea acestui țel, Dacia va prezenta patru modele electrice. Primul dintre ele va fi dezvăluit chiar în acest an. Acesta a fost dezvoltat în mai puțin de 16 luni și va avea la bază platforma RGEV. Prețul său de pornire nu va trece de 18.000 euro.

Următoarea generație a Daciei Sandero va păstra același raport preț/prestații, dar va veni cu o gamă completă de sisteme de propulsie multi-energie.

Dacia Striker C-Neo AutoExpert.ro

În sfârșit, marca românească a prezentat succint modelul Striker, despre care poți citi aici.

via Dacia 

 

 

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top