Curea de distribuție versus lanț de distribuție: care dintre ele este mai fiabilă?

Mașinile au un mod de funcționare care pare fascinant. Fiecare mică piesă joacă rolul său, fiind importantă într-un fel sau altul. Apoi, fiecare sistem îndeplinește câte un rol, fără de care mașina nu s-ar mai deplasa. Indiferent de care este acesta, atenția trebuie să fie acordată la timp și fără întârzieri.

Piesele trebuie schimbate la timp

În timp, piesele se erodează. Plăcuțele se tocesc, iar discurile de frână se pot ovaliza, ceea ce ar duce la o frânare neadecvată. În situații de genul acesta, se poate consulta un magazin piese auto din mediul online. Sunt bine echipate, iar dacă stocurile sunt refăcute, comenzile ajung destul de repede la beneficiar.

Consecvența este importantă, mai ales în privința executării lucrărilor de mentenanță. Componente precum filtrele trebuie schimbate la momentul potrivit pentru a se evita problemele. Site-urile online de piese auto vin cu soluții rapide. Piesele se pot identifica rapid, cu ajutorul seriei de șasiu a mașinii. De asemenea, pe o platformă online mai extinsă, probabilitatea de a găsi piesa corespunzătoare este mult mai mare.

Rolul distribuției în funcționarea unei mașini

Distribuția este unul dintre cele mai importante mecanisme ale unui motor. Rolul său este cel de a sincroniza mișcarea arborelui cu came cu mișcarea arborelui cotit. La rândul său, această sincronizare închide și deschide supapele de admisie și pe cele de evacuare. Supapele sunt cele ce controlează cantitatea de aer și combustibil, dar și de gazele evacuate în urma efectuării procesului de ardere.

La rândul său, distribuția este de mai multe feluri. Poate fi o distribuție pe lanț sau una pe curea de distribuție. Rolul îndeplinit este același în cazul ambelor tipuri, însă există diferențe. Acestea se deosebesc în ceea ce ține de durabilitate, de întreținere și de modul în care au fost construite. Atât în cazul curelei, cât și al lanțului, este importantă întreținerea executată la timp.

Cureaua de distribuție

Spre deosebire de lanț, cureaua de distribuție este fabricată din cauciuc sintetic. Este rezistentă și are garantată o anumită durată de viață în condiții optime. Este întâlnită la mașinile cu motoare mici, necesitând înlocuire la atingerea unui kilometraj de aproximativ 60.000 – 100.000 km. Rezistă la temperaturi ridicate și la solicitările mecanice repetate.

Cureaua are dinți care se potrivesc perfect cu canelurile de pe roțile zimțate. Dacă poziția sare de la punct, apar probleme și mașina este posibil să nu mai pornească. Nu necesită să fie lubrifiată, fiind montată la partea exterioară a motorului. Este acoperită cu un capac ce poate fi demontat dacă este necesară verificarea curelei.

Ce este un lanț de distribuție

Lanțul de distribuție este fabricat din oțel, fiind astfel mai durabil și mai rezistent la solicitările mecanice. Are nevoie de lubrifiere pentru a funcționa, deci este trecut printr-o baie de ulei în momentul funcționării. Este folosit la motoarele de mare capacitate. În funcție de model, pot fi incluse mai multe lanțuri și componente adiacente, precum întinzătoarele și ghidajele.

Lanțul de distribuție vine cu un mare avantaj în ceea ce privește durabilitatea. În unele cazuri, poate ține aproape cât durata de viață a mașinii pe care este montată. Lanțul poate fi schimbat și la 200.000 km. Totuși, se recomandă verificarea stării acestuia pe la 100.000 km. Poate rezista și mai mult dacă este întreținut așa cum trebuie.

Comparație între cureaua de distribuție și lanțul de distribuție

Există diferențe între cureaua de distribuție și lanț, chiar dacă îndeplinesc același rol. Se diferențiază prin caracteristici, dar și prin modul în care acestea funcționează. Elementele de diferențiere sunt:

Tipul de motor pe care sunt montate

Contează tipul de motor în primul rând, curelele de distribuție sunt componente montate la mașinile cu motor de mică capacitate. Pe de altă parte, lanțurile de distribuție sunt întâlnite în cazul mașinilor cu motor mare, precum anumite SUV-uri.

Costurile aferente întreținerii și înlocuirii

Întreținerea diferă la motoarele cu curea de distribuție față de cele pe lanț. Cureaua este înlocuită la intervalul recomandat de producător, fiind achiziționat kitul de distribuție. Lanțul nu trebuie să fie înlocuit și poate fi reparat, însă procedeul poate fi destul de costisitor. Și procesul de înlocuire este mai anevoios, lanțul fiind localizat în interiorul motorului.

Durata de viață

Durata de viață face diferența între lanț și curea. Cureaua are o durată de viață mai redusă, fiind recomandată schimbarea sa la 60.000-100.000 km. Lanțul este mai rezistent, putând fi schimbat la 200.000 sau, în cazuri excepționale, la 300.000 km.

Zgomotul

În ceea ce ține de zgomot, lanțul dezavantajează. Faptul că acesta se deplasează având contact cu pinioane și cu alte piese metalice produce un anumit zgomot. În partea opusă, cureaua funcționează mult mai silențios, vibrațiile fiind amortizate cu ajutorul sistemelor moderne.

În concluzie: care dintre ele este mai fiabilă?

Este o decizie ce poate fi luată diferit în funcție de elementele de diferențiere. Din punct de vedere al duratei de viață, mai avantajos este lanțul. Dacă e să analizăm după zgomot, cureaua de distribuție este cea preferată. Totodată, fiabilitatea poate fi decisă și în funcție de tipul de motor și de cât de performant este.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top