Când pleci cu mașina în vacanță peste hotare, te gândești la acte, vignete, taxe de drum și limite de viteză, dar mai puțin la „limbajul” nescris al șoselei. Și totuși, un flash, un claxon sau un gest din mâini al unui alt participant la trafic pot spune lucruri foarte diferite în funcție de țara în care te afli.
Un studiu efectuat de carVertical arată că 47% dintre șoferi consideră că necunoașterea obiceiurilor locale poate genera situații periculoase, iar alți 33% cred că aceasta poate provoca, cel puțin ocazional, situații riscante. Cu alte cuvinte, înainte de a porni la drum cu mașina prin Europa, merită să înveți și câteva dintre regulile nescrise care nu apar în Codul Rutier.
În România, flashurile reprezintă un adevărat dialect al șoferilor. Pot însemna „atenție, pericol!”, „poți trece!”, un salut nevinovat sau chiar exprimă admirație pentru o mașină spectaculoasă. Dacă sunt insistente, mesajul se poate schimba radical și poate deveni unul de nemulțumire. În Marea Britanie, în schimb, flashurile sunt folosite mai ales ca gest de politețe, pentru a-i permite unui alt șofer să treacă. În Finlanda, însă, pot avea o semnificație mult mai practică: atenționarea asupra renilor aflați pe carosabil.
Și claxonul are propriul său accent local. În Franța, Spania, Croația sau România poate fi un simplu salut între cunoscuți. În Franța și Portugalia, un claxon scurt poate anunța chiar sosirea la poarta unui prieten. În Regatul Unit, însă, claxonul folosit fără un motiv real este privit drept nepoliticos sau agresiv.
Există și semnale relativ universale. Luminile de avarie sunt folosite în țări precum România, Polonia, Cehia și Croația pentru a mulțumi unui alt participant la trafic. În multe state europene, flashurile sunt folosite pentru a avertiza ceilalți participanți la trafic asupra existenței poliției (deși acest lucru nu este permis de lege), a unui accident sau a unui obstacol.
Claxonul poate avea însă și o conotație festivă. În Europa Centrală și de Est, un convoi de mașini care claxonează insistent poate anunța o nuntă. În Italia, Spania, Portugalia sau România, același zgomot de fond poate marca o victorie sportivă sau o manifestație. În nordul continentului, comunicarea dintre șoferi este, în general, mai discrete, însă în Europa mediteraneană și în Balcani, farurile, claxonul și gesturile sunt mult mai prezente.
Diferențele nu se opresc la semnalele dintre șoferi. În Belgia, Cehia, Slovacia, Lituania sau Letonia, există, potrivit studiului carVertical, o toleranță mai mare față de viteza ușor crescută peste limita legală. În Scandinavia, lucrurile stau exact invers, iar amenzile pentru depășirea vitezei pot fi consistente. De aici și surpriza unor turiști care primesc acasă, la săptămâni după vacanță, o amendă pentru o abatere comisă în străinătate.
Spania are și ea un obicei care poate ridica sprânceana unui șofer străin: în orașele aglomerate, un loc de parcare poate fi „rezervat” fizic de o persoană până la sosirea mașinii. Practica este întâlnită și tolerată local în anumite situații, chiar dacă nu este pe placul tuturor.
Iar apoi vin superstițiile. În România, Serbia și Portugalia, nu este neobișnuit ca în mașină să existe o cruce sau o icoană. În Italia, Cehia și Croația, pisica neagră rămâne pentru unii un semn de rău augur. În Spania și Marea Britanie, unii șoferi își țin respirația la trecerea printr-un tunel sau pe lângă un cimitir. În Lituania, frunza de arțar de pe mașină poate indica un șofer începător, în timp ce britanicii au obiceiul de a-și boteza automobilele.
Toate acestea pot părea detalii pitorești, dar pentru un șofer aflat într-o țară străină reprezintă o parte din cultura locală a traficului. Iar dacă știi ce înseamnă un flash, un claxon sau un gest al mâinii înainte de a ajunge la destinație, ai toate șansele să eviți nu doar un moment stânjenitor, ci și o situație riscantă. La urma urmei, în Europa nu doar drumurile se schimbă de la o graniță la alta, ci și felul în care șoferii comunică între ei.
