Am dus dincolo de limită Omoda 9 model 2027 pe circuitul internațional Zheijang în linie dreaptă, pe ace de păr și prin viraje rapide, în pantă și rampă, și sunt gata să-ți povestesc cum se simte versiunea împrospătată a navei-amiral din flota chinezilor.
Încep prin a-ți spune, cu subiect și predicat, că Omoda 9 a primit câteva retușuri în așteptarea faceliftului amplu de la jumătatea vieții. Nu sunt modificări profunde, ci ameliorări optice, aerodinamice și legate de calitatea percepută, care să-i mențină atractivitatea.
Pe scurt, au fost modificate pragurile, au apărut jante noi și au fost adăugate două nuanțe în paletarul de culori exterioare, Albastru Star Sea și Verde Olive. La interior au apărut finisaje proaspete și o consolă centrală ușor redesenată. În habitaclu, exemplarul meu era garnisit cu tușe lucioase cu aspect de fibră de carbon, dar sunt disponibile și versiuni cu inserții de lemn. Modificările caroseriei promit și o aerodinamică ameliorată și, implicit, o eficiență ceva mai bună.
O altă trăsătură introdusă acum și care va fi apreciată de cei dependenți de tehnică (și, probabil, în unele situații „strâmte” ar putea fi folositoare tuturor posesorilor de Omoda 9) este parcarea automată cu telecomandă, care permite ca manevrele să fie efectuate de către șofer, din afara mașinii.
Dincolo de acestea, partea tehnică a rămas neschimbată, sub capotă fiind inclus un sistem de propulsie plug-in hybrid, cu un motor termic de 1,5 litri și trei electrice, care dezvoltă în total 537 CP și 765 Nm.
Omoda 9 – grea, dar foarte sigură
Pe extrem de complexul circuit din China, a cărui dificultate estre asemănătoare cu cea a pistei Transilvania Ring, pe care trebuie să descoperi un compromis în anumite zone sinuoase, unde trebuie să sacrifici apexul la primul viraj, pentru a-l ataca ideal pe al doilea, am dus dincolo de limita dinamicii marele SUV Omoda 9. O spun din capul locului, pista nu e nici pe departe locul preferat de joacă al navei-amiral, ale căror 2,3 tone induc ruliu și își fac simțită inerția. Mai mult, direcția exactă, dar puternic demultiplicată este, mai degrabă, iertătoare cu șoferul la viteze de autostradă, decât inicsivă, și nu oferă un feedback semnificativ. Dar cine-și cumpără mașina asta pentru recorduri de circuit este fie excentric, fie neinformat.
Și atunci, care a fost scopul acestui test?
Chinezii au vrut să ne demonstreze cât de sigur este pachebotul când „sari calul”, de aceea nu ne-au permis să dezactivăm sistemele de asistență, ci doar să să cuplăm modul Sport. Apropo, ei ne-au învățat că „butonul sport” se spune „yuen dong”, iar noi i-am învățat semnificația cuvântului „blană” (la figurat, nu precum cea de șinșilă), într-un schimb intercultural nu tocmai ortodox.
Chiar și în această setare, ESP-ul taie repede puterea pe spate, favorizând un comportament subvirator, care, deși nu aduce nimic incitant, îți permite să redresezi mașina doar din eliberarea acelerației, favorizând siguranța.
537 vs 156 CP
Am făcut un exercițiu: observând că delegațiile celorlalte țări au dus mașina la limită înaintea celei a României și văzând nivelul de încărcare a bateriei, de 30%, am ales să stau pe banchetă pe parcursul a două tururi de circuit în care au condus colegii mei de delegație având curent în baterie, și să urc eu ultimul la volan, sperând ca bateria să se golească. Îmi doream să probez mitul că bateria descărcată scade dramatic performanța.
Cu toți cei 537 CP acasă, Omoda 9 împinge instantaneu, cu forță impresionantă, în linie dreaptă, așa cum știam deja, asigurând reprize excelente pentru un SUV de familie cu 7 locuri. Ei bine, cu bateria goală, am putut beneficia de puterea maximă doar la ieșirea din primele viraje, când sistemul a scos „de la naftalină” ultimele rezerve de energie păstrate în baterie, care să te ajute la depășiri. Apoi, continuând să forțez la limită, doar cei 156 CP ai motorului termic au răspuns provocării, accelerând lent.
Deci, da, dacă ai bateria goală și mergi cu ea la limită, la un noment dat rămâi doar cu motorul termic. Totuși, pe șosea este improbabil să pățești asta la depășiri, pentru că între reprizele de culcat pedala, motorul termic mai produce curent, încărcând bateria suficient pentru o următoare depășire.
Concluzia: dacă te știi pilot, încarcă bateria chiar și înainte de drumurile lungi (nu de alta, dar se și încarcă excepțional de repede pentru una de PHEV, cu 70 kW). Totuși, ține cont că și cu bateria goală, rezerva de curent pentru depășiri se reface repede. Doar pe porțiunile lungi abordate exclusiv pedal to the metal, vei rămâne cu 156 CP.








