Cum se conduce Dacia Spring model 2027

Dacia Spring model 2027 AutoExpert

Am condus în Portugalia, în premieră mondială, noua Dacie Spring și am venit să-ți povestesc cum se simte. Foto: Dacia

În revista AutoExpert poți citi întreaga mea experiență cu noul Spring. Acum însă, mă rezum la a-ți povesti cum se mișcă a doua generație a singurei electrice din gama Dacia.

Noua platformă, utilizată în comun cu Renault Twingo, este mult mai bine rigidizată decât precedenta, bateria a crescut la 27,5 kWh și are chimie LFP, iar noul motor dezvoltă 82 CP și este excepțional de compact, fiind integrat în ansambul 5-în-1, alături de reductorul de turație, de invertor, de încărcătorul on-board și de convertorul DC-DC. Astfel, scad greutatea, lungimea cablurilor și, implicit, pierderile. În mers, noul Spring se simte evident mai închegat și mai matur, din absolut toate punctele de vedere.

Dacia Spring model 2027 AutoExpert

Suspensia a devenit un pic mai tare, pentru a suplini ruliul și tangajul aduse de surplusul de 230 kg, dar lucrează infinit mai rafinat, dublată fiind de asamblările extrem de solide. Astfel, pe piatră cubică, Spring este neașteptat de silențios, total lipsit de zgomote parazite, iar peste limitatoarele de viteză nu mai țopăie. Direcția este la fel de ușoară la viteză mică, dar devine mai puțin asistată la viteze de drum național, astfel că te simți clar în controlul mașinii, și, deși nu este un reper în segment, este evident mai consistentă și mai exactă.

Pe maneta transmisiei a apărut un mod B, care, odată selectat, regenerează mai multă energie la eliberarea accelerației, efectul fiind suficient de puternic pentru a conduce fără pedală de frână în multe situații, dar pierzându-se aproape de repaus, deci nu vorbim despre un One Pedal. Apropo, sunt montate discuri la toate roțile, dar nu există funcție Auto Hold.

➡ Citește aici totul despre Dacia Spring 💡

Dacă o scoți din zona de confort, părăsind limitele orașului, Spring te va recompensa cu o ținută de drum aflată la ani-lumină de cea a primei generații, extrem de stabilă și sigură, în special datorită ecartamentului extins. Totuși, deși parbrizul dublu-laminat și carcasele aerodinamice ale oglinzilor scad mult zgomotele curenților de aer, cel provenit de la contactul roților cu asfaltul rugos din Portugalia este sesizabil. Exact acest scenariu, rularea la viteză semnificativă, evidențiază ceea ce consider eu a fi călcâiul lui Achile: puterea mică a motorului. De la 80 km/h, Spring devine suficient de leneș pentru a te întreba de două ori dacă ai timp să depășești în siguranță, fiind clar mai lent decât înaintașul său, de 100 CP.

În oraș și în zonele peri-urbane nu vei simți lipsa puterii, și nici pe autostradă, unde nu te întâlnești cu mașini din sens opus, dar pe drumuri cu o singură bandă, unde reprizele pot fi definitorii pentru plăcerea și siguranța condusului, ți-ai dori mai mulți cai. Sigur, reversul rezidă în eficiența propulsorului, care consumă, în medie, 12,7 kWh/100 km în regim mixt WLTP, echivalentul unei autonomii de 216 km.

Dacia Spring model 2027 AutoExpert

➡ Vizitează aici pagina modelului! 💡

Dacia susține că autonomia maximă poate atinge 250 km, echivalentul unui consum de 11 kWh/100 km. În cazul meu, după un traseu mixt prin Portugalia, care a însumat 105 km, cu o viteză medie de 31,5 km/h (incluzând opririle pentru ședințele foto/video), cu un scor eco de 75%, consumul a fost 10,2 kWh/100 km, indicând o autonomie în test de 270 km. Nota bene, bateria are și o placă electrică, de 1,3 kW, care o încălzește iarna, pentru o eficiență sporită, o viață mai lungă și o încărcare mai rapidă.

Verdict AutoExpert

Verdict Bogdan GrigorescuSaltul este uriaș în toate direcțiile, mai puțin în cel al puterii, care a scăzut sesizabil. Spring este acum stabilă, comodă și închegată – pe scurt – matură. Dar această maturizare binevenită a sosit cu prețul rătăcirii caracterului jucăuș al primei generații.
Date tehniceDacia
ModelSpring Journey
Motorelectric
Putere maximă (CP)82
Cuplu maxim (Nm)175
Tracțiunefață
Cutie de vitezeautomată, o treaptă
L × l × h (mm)3855 x 1722 x 1519
Ampatament (mm)2792
Volum portbagaj (l)337-1033
Masă la gol (kg)1314
Capacitate brută/netă baterie (kWh)nc./27,5
Putere maximă încărcare CC/CA (kW)ind./6,6 (opț. 50/11)
Viteză maximă (km/h)130
Accelerație 0–100 km/h (s)12,1
Consum mixt (kWh/100 km)12,7
Autonomie mixtă (km)250
Preț (euro)sub 20.000

 

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top