Ford F-150 Raptor își face de cap prin deșertul Mojave

Ford F-150 Raptor

Una e să explici capacitățile unui model în cuvinte și detalii tehnice, alta e să-l vezi în acțiune. Ford a ales să-și promoveze viitorul model printr-un clip sugestiv.

Și, deși cuvintele nu-și au rostul, noi o să încălcăm regula și-o să vă povestim puțin despre monstrul din film. E foarte ușor, comparativ cu un pick-up convențional din segmentul său, pentru că utilizează pentru toate panourile caroseriei un aliaj de aluminiu provenit din armată și care îi scade greutatea totală cu 225 kg. De aceea, forțele din elementele suspensiei sunt mult scăzute, fapt care-i permite să abordeze denivelările într-un mod barbar.

Ford F-150 Raptor

Nu-i mai puțin adevărat că și suspensia cu care vine standard varianta Raptor este una specială, cu o cursă mărită și multiple moduri de setare direct din computer. Diferențialul Torsen distribuie perfect la roți puterea dezvoltată de motorul Ecoboost pe benzină, de 3.5 litri.

Acesta înlocuiește vechiul V8 de 6.2 litri și 411 CP, depășindu-l la capitolele performanță dinamică și economie de combustibil. O transmisie automată nou-nouță, cu 10 trepte, completează imaginea unui monster-truck ce va fi eliberat pe șosele începând din această toamnă.

E bine de știut că viitorul model este la fel de adaptat și la rularea pe alte suprafețe, Ford presetând 6 programe capabile să acopere toate condițiile atmosferice și de teren posibile: Normal mode, Street-mode, Weather mode, Mud and sand mode, Baja mode și Rock mode. Până-n toamnă, mai au timp să-i adauge și Moon mode, în ipoteza că va fi ales de NASA ca vehicul selenar.

 

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Cupra Raval VZ AutoExpert

Test Cupra Raval VZ

Cupra Raval, numită așa după cel mai rebel cartier al orașului spaniol Barcelona, este o mașină electrică mică, definită de caracteristici contrarii:

Leapmotor B05 AutoExpert

Test Leapmotor B05

Nu rupe norii, așa cum ar fi vrut proiectanții. Totuși, are o altă calitate, mult mai importantă: echilibrul. Leapmotor B05 știe să

Scroll to Top