Skoda râde de Tesla: “Și noi am trimis o mașină pe Marte!”

Skoda Superb Marte Tesla

A trecut o săptămână de când SpaceX-ul lui Elon Musk a trimis o rachetă în spațiu cu mașina CEO-ului la bord, o Tesla Roadster de primă generație. Musk a rămas însă, subiect de glumă. Skoda îl ia peste picior pe șeful Tesla, SpaceX și Boring Company: “Și noi am trimis o mașină pe Marte!”

Cea mai puternică rachetă construită vreodată, Falcon Heavy, a fost lansată în spațiu având la bord mașina din 2008 a lui Elon Musk. Francezii au ales să trimită în spațiu o Skoda Superb. “Suntem pe punctul de a intra în istorie”, a fost planul pus la punct de Skoda Franța, care a folosit o limuzină cu motor 2.0 TSI pentru misiunea specială. Pe ecranul sistemului multimedia, cu aluzie la mesajul afișat de Tesla lui Musk, francezii au ales să afișeze “Don’t panic, Elon!” (“Nu intra în panică, Elon!”).

VIDEO

Numărătoarea inversă a început, iar Superb-ul ceh este gata de decolare. Nu pleacă însă vertical, ci orizontal. Nu în spațiu, ci pe autostradă. Și ajunge… pe Marte. Alt Marte decât planeta pe orbita căreia va ajunge Roadster-ul de la Tesla. Este vorba despre orășelul Mars din departamentul Mars, o localitate din sud-estul Franței, cu aproximativ 500 de locuitori. Apariția pilotului-astronaut este un eveniment important în micul oraș, așa că “marțienii” îl întâmpină cu urale, primarul “marțian” îi strânge mâna, iar copiii, “marțieni” și ei, se fotografiază alături de apariția ciudată care a ajuns la ei în localitate. Ah, Elon, de asemenea primire n-ai avut parte!

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top