A doua descălecare a „ursulețului” – noul BMW Seria 2

BMW e30, sau, cum îl știe toată lumea, „ursulețul”. Un automobil care a făcut senzație încă de la debutul său, în 1982. După ce Seria 3 a câștigat serios în dimensiuni de-a lungul timpului, legenda ursulețului a fost reînviată cu ocazia apariției lui BMW Seria 1 Coupe. Astăzi, într-un nou moment istoric pentru BMW, „ursul” se găsește în fața celui de-al doilea descălecat: BMW Seria 2.

Noua politică BMW face ca modelele coupe ale mărcii să fie rebotezate cu cifre pare. După ce a trebuit să facem exerciții cu logopezi pentru a deprinde noua titulatură a coupe-ului Seriei 3 – adică Seria 4, BMW duce lucrurile și mai departe cu Seria 2, în speță versiunea coupe a Seriei 1. Îmi imaginez că v-am pierdut deja printre „serii”, așa că intrăm direct în subiect.

Avem un coupe derivat din compacta mărcii germane. Dimensional suntem foarte aproape de ce era la origini Seria 3, iar în ceea ce privește vârful de gamă, M235i Coupe, suntem în fața reîncarnării primului BMW M3 din istorie, adică cel din 1988 (e30). Mai lung cu 11 cm decât Seria 1, noul Seria 2 beneficiază și de un design schimbat destul de mult. Cu alte cuvinte avem de-a face cu o personalitate puternică și proprie modelului. Ca și în cazul altor modele ale mărcii există trei „linii” de design: Sport Line, Modern Line și M Sport.  

Față de predecesorul Seria 1 Coupe avem un plus de 72 mm la lungime (4.432 în total), 32 mm la lățime (1.774), 30 mm la ampatament (2.690). Pentru un plus dinamic și ecartamentele au fost modificate cu 41 mm în plus în față și cu 43 în spate. Cel mai mare câștig în privința spațiului interior îl vor avea pasagerii de pe banchetă, care vor dispune de un plus de 21 mm la picioare. Portbagajul va putea găzdui un volum maxim de 390 l, în timp ce coeficientul aerodinamic este de 0.29.

La capitolul motorizări, adică specialitatea casei bavareze, vom avea în momentul debutului Seriei 2 atât opțiuni Otto, cât și diesel, beneficiind de tehnologia BMW TwinPower Turbo. Baza este reprezentată de o versiune 220i coupe, adică un patru cilindri benzină de 184 CP și 218d, un diesel de 143 CP. Portofoliul diesel este completat de alte două versiuni ale aceleași motorizări: 220d Coupe (184 CP) și 225d Coupe (218 CP). 

Cel mai dorit propulsor va fi cel care va anima vârful de gamă al Seriei 2 Coupe, M235i, adică un șase cilindri în linie, supraalimentat (utilizând tehnologia M Performance TwinPower), de trei litri cilindree, capabil să dezvolte o putere maximă de 326 CP (240 kW) și un cuplu motor maxim de 450 Nm disponibil între 1.300 și 4.500 rot/min. Viteza maximă a acestei versiuni va fi limitată electronic la 250 km/h, în timp ce sprintul de la 0 la 100 km/h se va realiza în 5 secunde în cazul versiunii cu transmisie manuală cu șase rapoarte și în 4,8 secunde în cazul automatei cu opt trepte de viteză. Consumul mediu declarat va fi de 8,1 (7,6) l/100 km.

Dintre sistemele disponibile pe noul Seria 2 amintim de tehnologia BMW EfficientDynamics, funcție Auto Start Stop, Driving Experience Control (cu funcții ECO PRO, Normal, Sport și Sport+), sistem de direcție electric (opțional fiind disponibil și un sistem parametric de direcție, sport), DSC, DTC, în timp ce pentru M235i va fi disponibil pe lista de opționale un diferențial mecanic cu alunecare limitată M Performance. Interiorul va fi foarte asemănător cu cel al Seriei 1, iar materialele folosite vor fi de cea mai bună calitate. Vom avea iDrive de nouă generație, în timp ce pentru sistemul de navigație Professional va fi disponibil un touchpad (Touch Controller).

Noul BMW Seria 2 va fi disponibil în showroom-urile din Germania ale mărcii începând cu luna martie a anului 2014. Prețurile versiunilor de bază pentru Germania, fără TVA, sunt de 25.168 euro pentru 220i Coupe, 27.310 euro pentru 220d Coupe, în timp ce M235i Coupe va porni de la 36.765 euro. În România noul model al bavarezilor va fi lansat tot în primăvara anului 2014.     

Adaugati comentariu