Abarth 600e, al doilea model electric al mărcii, a luat-o pe urmele Cuprei Born, cu un diferențial cu alunecare limitată și pneuri derivate din Formula E.
Prima imagine oficială a noului Abarth 600e relevă aspectul definitiv al sportivului crossover EV de clasă B, ediția de lansare, Scorpionissima, care va fi produsă într-o serie limitată la 1949 de exemplare, ca omagiu pentru anul în care a fost fondată marca. Bazat pe noul Fiat 600e, acesta este al doilea Abarth EV – după hot hatch-ul Abarth 500e – și primul crossover care poartă emblema scorpionului în Europa.
Abarth 600e Scorpionissima va fi disponibil în culoarea Hypnotic Purple (inspirată de efectul hipnotic al înțepăturii unui scorpion) și va avea un puternic caracter sportiv, cu roți late, gardă la sol joasă, bare de protecție specifice și un spoiler mare pe lunetă. Există numeroase detalii negre lucioase, de la pasajele roților până la capacele oglinzilor. Jantele de 20 de inchi din aliaj sunt echipate cu anvelope dezvoltate în colaborare cu Hankook, furnizorul pentru mașinile implicate în Formula E, și caracterizate de o compoziție capabilă să garanteze aderența și o dinamică excelentă indiferent de condiții, dar fără a compromite autonomia și confortul acustic. Inscripția „Abarth+“ de pe partea laterală atrage atenția, la fel ca și scorpionii „electrificați“ de pe aripa din față și capacele roților.
Aflat în ultimele teste înainte de debut, noul 600e se bazează pe platforma Perfo-eCMP, o evoluție sportivă a eCMP. Aceasta din urmă se regăsește la Jeep Avenger, Peugeot e-2008 și Citroën ë-C4, care însă nu au o versiune de performanță.
Motorul de 240 CP, trimiși la puntea din față, îl face cel mai puternic Abarth produs vreodată, iar din dotare nu lipsesc un diferențial cu alunecare limitată dezvoltat pentru motoarele electrice, o suspensie special calibrată și un sistem de frânare supradimensionat. Iar cireașa de pe tort pentru entuziaștii care vor cumpăra versiunea de lansare o reprezintă faptul că fiecare exemplar al acestei serii limitate va fi însoțit de propriul certificat de autenticitate.
Anul 2025 a fost unul dificil și, pe alocuri, dureros pentru Bosch, consideră șeful grupului…
Raportul ACAROM cu privire la înmatriculările de mașini noi din România arată că, în ianuarie…
Grupul german BMW pregătește o majorare a producției mai rapidă decât își propusese inițial la…
Aflată pe piață încă din 2020, generația actuală a Mercedes-Benz Clasa S avea nevoie de…
Panelul Women’s Worldwide Car of the Year se extinde prin cooptarea Cristianei Oprea, editor al…
BYD România a lansat azi noul SUV de segment D (clasă medie) Sealion 5 DM-i.…