Accident la Goodwood, cu Jaguar XJR-12D

Accident Jaguar XJR-12D Goodwood autoexpert.ro

Goana după recorduri își mai cere tributul din când în când. Cea mai recentă victimă este o celebritate a anilor ’90 – Jaguar XJR-12D.

Festivalul de la Goodwood reprezintă unul dintre cele mai charismatice evenimente din lumea auto. Anual, sute de mii de vizitatori asistă la cele trei zile de spectacol. De exemplu, în 2014, aproximativ 100.000 de spectatori au fost prezenți în fiecare dintre cele trei zile ale festivalului.

De la prima ediție, din 1993, și până azi, au existat mai multe accidente spectaculoase. Două dintre ele le-au fost fatale piloților și unui comisar de cursă. În total, trei vieți s-au pierdut pe traseul de 1,86 km. Sigur, dacă le raportăm la numărul de starturi, e clar că proba de hillclimb e sigură.

Jaguar XJR-12D a fost avariat pe spate

Totuși, pentru că există un cronometru care măsoară timpii pe probă, vor exista mereu accidente. Cel mai recent s-a întâmplat aseară și a implicat o legendă a motorsportului. Un Jaguar XJR-12D, condus de Justin Law, de la Down Law Racing, ”a scăpat” în baloții de pe marginea circuitului. A fost avariată zona din spate: eleronul, aripile și alte elemente de caroserie. Probabil și ceva elemente de rezistență. Însă pilotul a ieșit teafăr din cockpit, iar asta contează cel mai mult.

Accident Jaguar XJR-12D Goodwood autoexpert.ro

Sigur, nu vorbim despre un începător. Law este un pilot care a mai concurat la Goodwood, și a făcut-o chiar cu rezultate excelente. De exemplu, în 2008, a reușit un timp de 44.19 secunde, care și azi se află în topul celor mai rapide 5 tururi. Și atunci se afla la volanul unui model Jaguar de același calibru – un XJR8/9, cu motor V12 de 7 litri. Modelul britanic câștigase Campionatul World Sportscar în 1987, dar nu și cursa de anduranță de la Le Mans.

În tura de ieri, timpul i-ar fi permis lui Law să stabilească un alt record, dar pierderea aderenței pe spate a stricat petrecerea.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top