Noutati auto

Acesta e rivalul-surpriză de la care Jaguar Land Rover preia platforma și motoarele

Jaguar Land Rover ar putea folosi platforma cu tracțiune față a Grupului BMW. Aceasta va ajunge astfel la viitoare generație Freelander și tot ea va sta la baza a două modele noi din familia Pace.

Revista britanică Autocar citează surse interne de la Jaguar Land Rover și anunță: colaborarea dintre JLR și BMW în direcția automobilelor electrice și electrificate, deramată în luna iunie, se poate extinde. Astfel, casa britanică ar putea prelua de la constructorul bavarez și motoarele cu patru și șase cilindri, ceea ce ar reduce eforturile financiare depuse în vederea construirii familiei de motoare Ingenium și în vederea dezvoltării unei noi platforme.

Constructorul englez face eforturi mari pentru a se conforma noilor standarde de poluare impuse la nivel european, iar BMW ar putea deveni colacul de salvare și în acest sens.

Dincolo de aspectul financiar, platforma FAAR, care stă la baza noii generații BMW Seria 1, este mai modernă decât platforma Premium Transverse Architecture a constructorului britanic, și poate suporta sisteme de propulsie convenționale, hibride și electrice. Aceeași platformă va ajunge și în gama MINI. Autocar dă de înțeles că, de la mijlocul deceniului, Evoque și Discovery vor fi “frați” de platformă cu MINI Countryman și BMW X1.

În plus, platforma cu tracțiune față de la BMW ar putea sta la a două noi SUV-uri Jaguar de clasă mică, ce vor integra în numele lor numele “Pace”. “A-Pace” și “B-Pace” s-ar putea numi viitoarele modele, informație încă neconfirmată.

JLR a demarat deja fazele preliminare ale dezvoltării celor două, dar acestea încă nu a primit undă verde pentru producția de serie.

Unul dintre ele – scrie Autocar – ar fi un crossover convențional, în timp ce al doilea va avea o caroserie de SUV coupe, design dinamic și veleități sportive.

Jaguar a anunțat deja sosirea pe piață, în 2021, a unui J-Pace, ca rival pentru Mercedes-Benz GLS și BMW X7.

Elena Luchian

Leave a Comment

*

Cel mai eficient motor termic vine din China

Constructorul auto chinez Geely marchează un nou moment de referință în dezvoltarea motoarelor cu combustie…

o zi

Așa arată interiorul noului Mercedes-Benz Clasa C

Mercedes-Benz a publicat primele imagini cu habitaclul viitoarei Clase C electrice, model care urmează să…

2 zile

Cine a inventat roata? Istoria ei începe cu mii de ani în urmă

Roata este, fără îndoială, una dintre cele mai vechi invenții din lume. Necesitatea de a…

3 zile

Mera Hotels – partenerul de ospitalitate din cadrul supertestului AutoExpert

În realizarea unui proiect editorial complex, atenția publicului se îndreaptă, de cele mai multe ori,…

3 zile

Ivan Segal, Renault: „Este necesar să avem grijă de clienții noștri fideli.”

L-am intervievat pe Ivan Segal, directorul de vânzări Renault la nivel global. Dincolo de alte…

3 zile

Test Mazda3 2.5 eSkyaktiv-G – Mărimea contează!

Unde sunt toți băieții adevărați care râd că motoarele de un litru sunt bune doar…

o săptămână