Acesta este cel mai modern portbagaj din industria auto

Portbagaj BMW X5 (6)

Ceea ce pare să fie cel mai modern portbagaj din industria auto îi aparține unui SUV premium. Este vorba despre noul BMW X5, care oferă soluții practice de transport al bagajelor.

Portbagajul noului X5 poate fi configurat cu o serie de funcții inteligente, unice în industrie. 645 de litri sunt puși la dispoziția ocupanților, spațiul ajungând la 1860 de litri odată cu rabatarea banchetei.

Portbagaj BMW X5 (3)

Hayonul cu două segmente diferite, se poate deschide parțial pentru un acces mai facil, chiar și în spații înguste. În premieră, ambele segmente pot fi operate electric, atunci când viitorul posesor de X5 comandă Sistemul de acces confort, care include și avertizare pentru a preveni încuierea cheii în portbagaj. Atunci când cheia se află în spațiul de depozitare, hayonul se deschide automat, iar mașina emite un semnal sonor.

Test drive BMW X5 M50d – Tigrul de cristal

Sistemul permite nu numai deschiderea, ci și închiderea hayonului printr-o mișcare simplă de picior.

Mai mult, SUV-ul echipat cu suspensie pneumatică permite încărcarea facilă a obiectelor grele prin coborârea gărzii la sol cu 40 de milimetri, la simpla comandă din cheia cu display sau la apăsarea unui buton poziționat pe hayonul inferior. La plecarea de pe loc, automobilul se ridică automat cu 20 de milimetri.

Portbagaj BMW X5 (2)

Pachetul de depozitare în portbagaj aduce șine metalice, fixate pe podea, care permit împingerea ușoară a bagajelor. În mers sau când mașina este parcată pe o suprafață înclinată, un sistem cu membrane de cauciuc de mare aderență, unic în segment, se extinde peste șinele metalice și fixează bagajele. Funcția este disponibilă și la BMW Seria 3 Touring. Același pachet include un rulou controlat electric, care se strânge automat la deschiderea hayonului și se extinde la închiderea acestuia.

Plase de depozitare și de departajare, cârlige pentru ancorarea bagajelor sau a hainelor și o priză de 12 V se mai regăsesc în portbagajul noului BMW X5.

Adaugati comentariu