Activitatea Kia Motors Slovacia a crescut cu 6% în primele 6 luni

Kia Motors Slovacia

Kia Motors Slovacia a înregistrat o creștere cu 6% a activității desfășurate în prima jumătate a anului 2013, comparativ cu perioada similară a anului 2012. Astfel, producția de automobile noi fabricate la Zilina a numărat 158.900 de unități Kia.

Compania a demarat producția noului model Kia pro_cee’d în luna februarie, în timp ce la sfârșitul lunii mai au intrat în fabricație și modelele sportive Kia cee’d GT și Kia pro_cee’d GT. Așa se face că uzina de la Zilina funcționează în acest moment la capacitatea maximă de producție, pentru prima dată de la deschiderea ei.

Tot în primele șase luni ale anului 2013 Kia Motors Slovacia a produs mai mult de 253.200 de motoare, atât alimentate cu benzină, cât și cu motorină, la acest capitol înregistrându-se o nouă creștere a producției comparativ cu anul precedent (+ 6,7%).

„Suntem foarte încântați că în ciuda contextului economic mai puțin favorabil din industria auto, clienții europeni apreciază în continuare ofertele Kia, care asigură calitate de top, design atractiv și un preț imbatabil”, a declarat Eek-Hee Lee, Președinte și CEO al Kia Motors Slovacia.”

„Doar mulțumită încrederii pe care au avut-o clienții în noi am putut realiza o creștere a producției de 6% față de perioada similară a anului trecut, ajungând astfel până la aproape 160.000 de automobile produse în prima jumătate a lui 2013. Și suntem optimiști în continuare, pentru că noile modele pe care le-am lansat în producție în acest an și pe care le vom lansa de acum înainte vor păstra ritmul de operare al unității din Zilina la capacitate maximă de producție.”

Dintre modelele fabricate la Zilina, în Slovacia, amintim cea de-a doua generație a modelului Kia cee’d, SUV-ul Kia Sportage și practicul MPV de segment B – Kia Venga. Din totalul producției înregistrate în prima jumătate a lui 2013, 48% au fost reprezentate de modelele Kia Sportage. Kia cee’d are o cotă de 42%, în timp ce restul de 10% au fost reprezentate de exemplare Kia Venga. Cele mai multe autoturisme produse la Zilina (24%) au fost exportate în Rusia, 14% au luat drumul Marii Britanii, 9% au ajuns în Germania, în timp ce în Italia și în Franța au ajuns câte 5% din cele aproape 160.000 de unități asamblate. Slovacia, țara în care se desfășoară producția pentru piața europeană, a beneficiat de 1% din producție.

Pe lângă autovehiculele produse, la Zilina au fost fabricate și motoare Kia. Nu mai puțin de 133.100 de unități pe benzină au fost produse (adică 53% din totalul producției de motoare termice), cea mai populară versiune fiind cea de 1,6 litri GDi, în timp ce motorizările diesel au reprezentat 47% (120.100 unități). Din totalul motoarelor produse în Slovacia, 47% au fost livrate companiei soră Hyundai Motor Manufacturing Czech, din Republica Cehă.

Adaugati comentariu