AFLĂ în ce țară vor fi interzise mașinile noi din 2018

masini noi

Decizie fără precedent. Mașinile noi vor fi interzise într-unul dintre cele mai exotice și bogate orașe-stat din lume, achizițiile urmând să fie suspendate total.

Măsura radicală va fi aplicată începând cu luna februarie 2018 în Singapore, autoritățile locale motivând hotărârea șocantă prin conservarea teritoriului, ocupat în prezent de șosele în proporție de 12%.

Singapore avea deja o politică fiscală extrem de strictă în domeniul auto, limitând numărul de vehicule înmatriculate prin organizarea unui sistem de licitații pentru dreptul de a deține și utiliza o mașină pentru un număr limitat de ani. Prin prisma taxelor exorbitante, o mașina obișnuită, de clasă medie, spre exemplu, costa în prezent de patru ori mai mult decât pe piețele mature din SUA sau Europa.

Orașul-stat din Asia se numără printre cele mai dens populate țări de pe glob, populația crescând in ultimii 18 ani cu aproape 40%. Astfel, la aproximativ 5,6 milioane de locuitori, numărul de mașini înmatriculate în Singapore a depășit pragul de 600.000 de vehicule.

Bineînțeles, guvernul din Singapore va investi în schimb în rețeaua de transport public, fiind anunțate cheltuieli de peste 20 de miliarde de dolari în extinderea infrastructurii feroviare și a parcului de autobuze electrice în următorii cinci ani.

Adaugati comentariu