Ajută Seat să denumească noul său SUV cu 7 locuri

Noul SUV Seat cu șapte locuri, fratele mai mare al lui Ateca, va fi lansat în a doua jumătate a lui 2018. Marca iberică are nevoie de ajutorul fanilor săi pentru a denumi noul model.

Seat a lansat campania #SEATseekingName, menită să desemneze titulatura viitorului SUV, utilizatorii internetului din lumea întreagă putând înainta o propunere și vota, apoi, în runda finală numele preferat. Doritorii pot transmite ideile lor direct pe site-ul principal al companiei, http://www.seat.com.

Numele pot fi trimise până pe 22 iunie, singura regulă fiind ca acestea să fie preluate de la un oraș din Spania. Ateca este titulatura unei localități din provincia Zaragoza, iar Arona este un orașel din sudul insulelor Tenerife. Siglele finaliste vor fi anunțate pe 12 septembrie, la Salonul de la Frankfurt. Publicul va putea vota din nou pentru a alege numele final, care va fi dezvăluit de Seat pe 15 octombrie.

Vezi AICI numele de modele SEAT alese de spanioli cu harta-n față!

Noul SUV Seat cu șapte locuri va fi produs în Germania, la Wolfsburg, alături de fratele german VW Tiguan. Dimensiunile exterioare vor fi similare cu cele ale lui Tiguan Allspace și Skoda Kodiaq (ampatament 2.791 mm), noul model fiind poziționat deasupra actualului Ateca în gama Seat care va include, de asemenea, și un SUV de clasă mică. Denumit Arona, acesta va fi lansat în această toamnă și va fi înrudit cu noua generație Ibiza.

Tehnic, acesta va fi bazat pe platforma MQB-A2 a grupului Volkswagen, ceea ce se traduce prin tracțiune față sau integrală (Haldex), motoare cu trei și patru cilindri turbo și cutii de viteze manuale și automate DSG cu dublu ambreiaj șapte trepte.

Adaugati comentariu