Alpine A110 primește o serie de elemente noi

Din 2022, modelul sportiv Alpine A110 primește o serie de îmbunătățiri la nivel de performanțe și echipări.

Alpine, marca performantă din cadrul grupului Renault, a anunțat o serie de îmbunătățiri pentru modelul A110. Coupe-ul sportiv va fi disponibil în trei versiuni: A110, A110 GT și A110 S. Toate cele trei versiuni folosesc motorul turbo de 1.8 litri pe benzină.

Alpine A110

În cazul versiunii de bază, propulsorul va oferi 252 CP, iar pentru variantele GT și S, puterea a fost crescută la 300 CP. Toate versiunile folosesc o cutie de viteze automată cu șapte trepte și două ambreiaje. Variantele cu 300 CP pot accelera acum de la 0 la 100 km/oră în 4.2 secunde.

La interior, A110 primește un nou ecran central de 7 inch pentru sistemul infotainment. Acesta permite acum comenzi vocale și oferă compatibilitate Apple CarPlay și Android Auto. Pentru varianta de top, Alpine A110 S are bare stabilizatoare diferite, suspensii mai rigide, frâne Brembo și sistem evacuare sport. Modelul mai dispune de un pachet aerodinamic cu eleron spate din fibră de carbon.

Prețurile în Franța pornesc de la 59.500 euro pentru varianta de bază. A110 GT are un preț de bază de 69.500 euro, iar varianta de top, A110 S, are un preț de 71.500 euro.

Via Alpine

 

Adaugati comentariu