Am testat Ducati Diavel Carbon Edition

Ducati Diavel ne-a captat atenția încă de la primele poze spion publicate anul trecut, așa că nu am putut refuza invitația Ducatia România de a îl testa în România.

Trebuie să-l vezi doar cu coada ochiului pentru a fi captivat. Nici măcar nu e nevoie să-ți placă motocicletele, că oricum îți va rămâne întipărit în minte. A fost construit de la zero și scopul designerilor a fost obținerea unei siluete puternice, musculoase, urmărind cu predilecție pentru produsul final asemănarea cu un atlet pregătit pentru de start. Eu susțin că au reușit ceva mai mult de atât.

De la început vă spun că nu este o motocicletă dedicată orașului, deși se manevrează la fel de ușor ca o bicicletă. Poziția relaxată și joasă a pilotului o recomandă cu precădere drumurilor mai lungi. Iar dacă sunt și serpentine pe traseu, cu atât mai bine.

Totuși, pentru a te delecta zilnic, o poți conduce în oraș după amurg, atunci când traficul este liber, având siguranța că sunetul motorului Testastretta 11o va răsuna pe străzile goale. Inconfundabilul sunet Ducati, devine cu adevărat ”drăcesc” atunci când scapi mâna în accelerație. Este un răget metalic, gros și duduit, care îți face pielea de găină. Ție și oricui se află în preajmă. Ar fi bine ca atunci când vrei să pui la treabă toți cei 162 CP să fi treaz și să nu ai pasager, nu de alta, dar există riscul să îl (o) pierzi pe drum. Diavel atinge 100 km/h cu start de pe loc în 2.6 s.

Ride by Wire

Revenind la accelerație, manșonul nu are atașate cabluri. El trimite impulsuri electrice către unitatea de control a motorului. Sunt disponibile trei moduri de livrare a puterii. Primul, denumit Urban, limitează puterea la 100 CP și menține DTC-ul (Controlul Tracțiunii Ducati) la un nivel care să păstreze în orice situație aderența roții spate. Următorul, Touring, oferă toți cei 162 CP, dar asigură o curbă de cuplu liniară. Ultimul, Sport, după cum îi spune și numele, asigură un răspuns cât se poate de prompt pentru condusul sportiv, unde livrarea fină a puterii contează enorm. Toate modurile sunt personalizabile.

Pentru toată puterea asta ai nevoie de frâne. Și ce frâne are acest Diavel! Un ABS care lucrează fără reproș la orice viteză și discuri de frână față cu diametrul de 320 mm. ABS-ul are un mod de lucru clasic, dacă îl putem numi astfel, acționând ambele circuite, cel față fiindu-i repartizată 60 % din forța de frânare. Și tot pentru o asemenea putere ai nevoie de ambreiaj cu alunecare limitată. Avantajele: acționare ușoară a levierului și performanțe derivate din competiții pentru retrogradări și perioade de accelerație.

Modelul Diavel testat de noi se prezenta în varianta Carbon, unde panourile rezervorului, capacul monopost și aripa față sunt confecționate din, cred că ați ghicit deja, carbon. Dar cum este un Ducati și detaliile la o astfel de motocicletă sunt copleșitoare, până și textura în care este îmbrăcat locul pasagerului imită fibra de carbon.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top