Anduranță: Michelin Alpin A4 după prima mie de kilometri

Noile anvelope de anduranță, Michelin Alpin A4, au reușit ca în primii 1.000 de km să ruleze pe toate tipurile de carosabil, inclusiv pe cel acoperit cu gheață.

La sfarsitul lunii octombrie, porneam intr-un test de anduranta cu anvelopele Michelin Alpin A4 cu care Mazda3 MPS isi propunea sa depaseasca sezonul rece, si asta fara a rupe prea des aderenta. Datele problemei nu s-au schimbat intre timp, doar ca in ecuatie au fost integrati si primii 1.000 de km. 

Nu aveam nicio secunda vreo temere despre cum se va comporta atunci cand carosabilul va fi acoperit de zapada insa, trebuie sa recunosc, eram mai mult decat curios cum se descurca in conditii de ploaie si suprafata umeda, situatii cand au loc foarte multe accidente de circulatie. 

In noiembrie, aproape 600 de km au fost parcursi pe asfalt umed si ud si pot spune ca aceste anvelope au fost mai mult decat o surpriza placuta. Profilul anvelopei permite ca apa sa fie evacuata foarte rapid, contactul cu solul producandu-se chiar si atunci cand am trecut prin “zone baltite”. 

Prima ninsoare a schimbat doar culoarea asfaltului si nu senzatia de siguranta pe care Alpin A4 a reusit sa o implementeze chiar si in cazul unei masini cu 260 CP livrati exclusiv catre puntea fata. Alpin A4 schimba radical comportamentul masinii si nu atat prin corectie, cat prin anticipare. Cel mai mare atu al acestor anvelope este comportamentul previzibil pe care il induc si pe care il comunica in permanenta celui de la volan. 

Acest lucru se traduce prin incredere si reduce le minimum ocaziile de a fi luat prin surprindere. Personal, consider ca este mai bine sa previi ruperea aderentei decat sa corectezi o sub/supravirare. Pana la raportul final de anduranta, te invit sa anticipezi ruperea aderentei si abia apoi sa corectezi. Michelin Alpin A4 promite acest lucru, iar eu garantez ca se si intampla!

Adaugati comentariu