Anunțul cu privire la majorarea taxelor pentru mașinile electrice din China, așteptat zilele următoare

Masini electrice export China 2 Rusia

Un anunț oficial al Comisiei Europene cu privire la majorarea taxelor pentru mașinile electrice produse în China este așteptat în această săptămână, după alegerile pentru Parlamentul European.

Amânat doar pentru că în această perioadă au loc alegeri pe întregul continent, anunțul privind majorarea taxelor pentru mașinile electrice produse în China este iminent. Chiar și directorul general al grupului Mercedes-Benz, Ola Kallenius a menționat în această săptămână că „o decizie este iminentă” în această privință, iar alți șefi de companii sunt și ei convinși că executivul european va impune taxe mai mari mașinilor asamblate în China.

Ce va însemna asta? O majorare a costurilor pentru marca producătoare și, desigur, o creștere a prețurilor pentru toate mașinile având ca proveniență China, fie că vorbim despre vehicule ale unor mărci 100% chineze, fie despre branduri occidentale care își asamblează modelele în marele stat asiatic.

mai grav chiar, unii analiști se așteaptă ca, scăpând de presiunea generată de prețurile mai mici ale mașinilor asamblate în China, chiar și companiile care produc mașini în alte zone de pe glob să majoreze prețurile în funcție de condițiile de pe piață.

„Există indicii că unii producători chinezi au folosit practici neloiale. Dacă ancheta a confirmat suspiciunea, atunci este corect să existe consecințe”, a declarat pentru Automobilwoche Bernd Lange, președintele Comisiei pentru comerț din Parlamentul european, membru SPD.

Pe de altă parte, mai mulți șefi de companii europene consideră că noile taxe vor face mai mult rău. „Taxele sunt măsuri de protecție vagi pe care le folosim pentru a ne face rău”, consideră Oliver Zipse, șeful BMW, în timp ce Arno Antlitz, directorul financiar al grupului Volkswagen consideră că „este foarte discutabil dacă tema actuală despre noi taxe se îndreaptă în direcția corectă”.

În contextul majorării taxelor din SUA, pentru același lucru, de la 25% până la 100%, Europa nu are însă multe variante dacă își dorește să evite o avalanșă de mașini electrice „made in China” cu prețuri mult sub cele ale mărcilor locale. Orice comerciant, fie el chinez, japonez, european sau american, va căuta întotdeauna piețele care îi asigură cele mai bune marje de profit, iar taxele majorate din SUA îi vor forța pe asiatici ca, din luna august, să își aducă mașinile pe Bătrânul Continent.

Pe de altă parte, șefii marilor companii auto consideră că o soluție mai bună decât protecționismul ar fi susținerea mărcilor europene. Doar că asat ar însemna, dincolo de vorbe, asigurarea unor subvenții majore – provenite din bani publici colectați de la populația UE – fie pentru producătorii locali, fie la achiziția mașinilor electrice. O direcție către care multe state europene au refuzat să mai meargă.

Așa cum ați citit deja pe LifeNews.ro, mulți dintre cei implicați în afaceri cu mașini se așteaptă ca, în viitorul apropiat, dar după impunerea unor taxe de 25% – 30%, politicienii europeni și cei chinezi să ajungă la masa negocierilor. Rezultatul acestor viitoare negocieri este încă o enigmă. Una care îi împiedică pe producătorii europeni de mașini electrice să își creeze strategii de viitor ducând astfel la pierderi substanțiale.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top