TOP 10 MĂRCI: Vânzările de mașini noi, la cel mai bun nivel din 2009

vanzari

Există premise importante ca piaţa auto din România să depăşească, la finele anului în curs, pentru prima dată din 2009, pragul de 150.000 de mașini noi vândute, anunță Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme (APIA).

În primele 11 luni din 2017, au fost comercializate 142.300 de autovehicule noi, ceea ce se traduce printr-o creștere de 11,1% comparativ cu aceeaşi perioadă de anul trecut. Autoturismele au consemnat un salt de 14,1%.

Vânzările de autoturisme noi din primele 11 luni ale anului 2017 au fost, ca şi în anii precedenţi, susţinute de achiziţiile realizate de către persoanele juridice, ponderea acestora din total fiind de 65% faţă de 35% în cazul persoanelor fizice.

Autoturismele, care reprezintă circa 83% din totalul livrărilor realizate în perioada de analiză, respectiv 118.570 de unităţi, înregistrează o creştere faţă de aceeaşi perioadă a anului 2016 de 14,1%, iar vehiculele comerciale (marfă şi persoane), o scădere de 1,8%.

Comparativ cu anul 2016, livrările de autoturisme din producţia autohtonă au crescut, în anul 2017, cu 12,3%, iar cele provenite din import, cu 14,8%

În ceea ce priveşte autoturismele rulate, în intervalul ianuarie – noiembrie 2017, au fost înmatriculate circa 474.000 de unităţi, cu 58% mai multe decât s-au înregistrat pe întregul an 2016.

TOP 10 MĂRCI ÎN 2017

Topul este condus de Dacia, cu 38.950 de unităţi, urmată de către Volkswagen, cu 14.342 unităţi, Renault (11.200 unităţi), Ford (11.125) şi Skoda (10.683).

La autoturisme, în funcție de volumele livrate, top-ul pe mărci are pe primul loc Dacia, cu 35.893 unități (30,3% cotă de piață, pe un volum în creștere cu 12,7% față de 2016), urmată de Volkswagen cu 12.809 unități (10,8% cotă de piață, volume în creștere cu 15,7% față de 2016); Skoda 10.683 unităţi (9,0% din total piață, volume în creștere cu 12,7%); Renault 9.537 unități (8,0% cotă de piață, volume mai mari cu 27,3%); Ford 7.547 unităţi (6,4% din total piață, volume în creștere cu 20,9%); și Opel cu 5.788 unităţi (4,9% din total piață, volume mai mari cu 19,2%).

Pe modele, cu cele 14.795 unități livrate, Dacia Logan este cel mai bine vândut model în primele 11 luni din 2017, urmat de Dacia Duster cu 7.713 unități, Dacia Sandero 7.597 unități, Skoda Octavia 4.505 unități și Renault Clio, 3.500 unități.

În ceea ce priveşte categoria de vehicule comerciale uşoare (inclusiv minibuse), după 11 luni, primul loc este ocupat de către Ford (3.578 unităţi), cu o creştere de 32,2%, urmat de Dacia (3.057 unităţi, +9,6%) şi Mercedes (2.022 unităţi, +13,8%).

Adaugati comentariu