Arval promovează un român la conducerea afacerilor de pe piaţa locală

Afacerile Arval pe piaţa locală sunt conduse în premieră de un manager român, Dan Boiangiu. Acesta a preluat funcţia de director general după 7 ani de experienţă în cadrul companiei, timp în care a coordonat strategiile comerciale.

Deţinută în totalitate de către BNP Paribas,
compania Arval este specializată în leasing operaţional cu servicii incluse şi
este prezentă pe piaţa românească de la finalul anului 2006.

Dan Boiangiu a anunţat astăzi că, în 2014, Arval România
îşi propune o creştere cu 30%, faţă de anul anterior, a investiţiilor în flotă,
până la 27 milioane de euro şi un avans de 10% al numărului de maşini aflate în
administrare până la 5500 de autoturisme.

Anul trecut, cifra de afaceri realizată de Arval pe
piaţa românească a crescut cu 18% faţă de 2012, la 34 milioane de euro, iar numărul
de clienţi a urcat la 340 de societăţi, în majoritate companii cu capital străin.
Avansul companiei a depăşit creşterea pieţei, care a urcat în 2013 cu numai
3,5%. Arval ocupă locul 3 în piaţa de leasing operaţional cu servicii incluse.

Adaugati comentariu