Atenție la modificările din codul rutier al Germaniei

Neadecvarea la noua prevedere legislativă atrage după sine amendarea conducătorilor auto şi sancţionarea acestora cu puncte de penalizare.

Goodyear doreşte să se asigure că toţi operatorii de camioane, autobuze şi autocare ale căror vehicule rulează pe străzile din Germania, incluzând aici şi traficul de tranzit, cunosc noile reglementări privind siguranţa anvelopelor. Acestea au în vedere toate camioanele de peste 3,5 tone şi autobuzele cu peste opt locuri ce operează în condiţii de iarnă pe drumurile din Germania. Aceste vehicule trebuie să aibă anvelope cu marcaj M+S pe axa de tracţiune, în caz contrar conducătorii auto fiind pasibili de amendă. 

Schimbarea din codul rutier al Germaniei a intrat în vigoare pe 4 decembrie 2010 şi are în vedere condiţiile în care un drum este acoperit cu zăpadă bătătorită, gheaţă şi zloată. În aceste condiţii anvelopele cu marcaj M+S trebuie montate pe puntea de tracţiune. Nerespectarea acestei noi prevederi legale va avea drept consecinţă taxarea şi amendarea cu puncte de penalizare pentru conducătorii auto. 

Toate anvelopele Goodyear pentru puntea de tracţiune disponibile în Europa pentru astfel de vehicule poartă marcaj M+S, dar conducătorii auto şi operatorii trebuie să verifice şi alte mărci pentru a se asigura că acestea nu sunt numai legale ci şi sigure, şi că adâncimea benzii de rulare este cea corectă. În aceste condiţii la care face referire noua prevedere legală, Goodyear recomandă ca adâncimea minimă a benzii de rulare să fie de 6mm, mai ales dacă prin prevederi legale locale nu este specificat altceva.

Chiar şi pentru vehiculele traversând ocazional sectoarele de drum acoperite cu zăpadă sau gheaţă sau zonele cu temperaturi joase, anvelopele de iarnă trebuie luate în considerare. Acestea conferă o mai mare fiabilitate şi şanse mai mici de a rămâne blocate. Anvelopele de iarnă nu sunt doar pentru folosirea lor pe zăpadă şi gheaţă; ele sunt de asemenea proiectate pentru a oferi performanţe bune la temperaturi scăzute. Pentru o mai bună economie pe timp de iarnă, astfel de anvelope sunt importante şi pot fi folosite pe tot parcursul anului fără probleme..

Dotarea vehiculului cu lanţuri de zăpadă, precum şi cu lopată şi cablu de remorcare, este de asemenea extrem de importantă în condiţii de iarnă. De asemenea, conducătorii auto trebuie să consulte prevederile legale ale statelor pe teritoriul cărora intenţionează să călătorească, mai ales dacă au în vedere călătorii în afara graniţelor ţării. 

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top