Audi are o nouă logică de denumire a modelelor

Audi anunță o nouă nomenclatură pentru modelele sale, modificând pentru prima dată în istoria recentă modul de denumire a versiunilor de motorizare. Astfel, numele vor fi determinate de puterea și nu de cilindreea motorului.

Compania germană spune că această schimbare de strategie va reflecta mai corect poziționarea în gamă a viitoarelor derivate hibride sau electrice, clienții putând face mult mai ușor diferența corectă între ele referitor la resurse și performanțe.

Noul sistem de denumire a modelelor Audi grupează versiunile în mai multe categorii, definite pe o scală de la 30 la 70, în funcție de puterea dezvoltată, în kilowați. Fiecare indicativ va crește din 5 în 5, raportat din nou la puterea sistemului de propulsie, în loc de capacitatea cilindrică. Spre exemplu, Audi Q2 1.6 TDI va deveni Q2 30 TDI. Inițial, Audi anunță opt familii de indicative:

  • 30 pentru modele ce dezvoltă între 81 și 96 kW (108-128 CP)
  • 35 pentru modele ce dezvoltă între 110 și 120 kW (145-160 CP)
  • 40 pentru modele ce dezvoltă între 125 și 150 kW (167-201 CP)
  • 45 pentru motoare ce dezvoltă între 169 și 185 kW (226-248 CP)
  • 50 pentru versiuni cu puteri cuprinse între 210 și 230 kW (281-308 CP)
  • 55 pentru motoare ce dezvoltă între 245 și 275 kW (328-368 CP)
  • 60 pentru modele creditate cu 320-340 kW (429-453 CP)
  • 70 pentru motoare de peste 400 kW (peste 536 CP)

Alături de cele două cifre vor sta și acronimele deja cunoscute, ce indică tipul combustibilului utilizat: TDI (diesel), TFSI (benzină), e-tron (hibride, electrice). Numele vor fi aplicate tuturor versiunilor de motorizare, indiferent dacă acestea sunt clasice, alimentate cu benzină sau motorină, respectiv eco, electrice, hibride sau plug-in hibride. În acest fel, pentru prima dată în industria auto, modelele cu sisteme de propulsie convenționale și cele electrice sau hibride vor putea fi comparate direct, prin prisma performanțelor reale și nu a parametrului numit cilindree.

Primul model Audi care va adopta noua filozofie de denumire a variantelor de motorizare este chiar nava-amiral A8. Dieselul tradițional 3.0 TDI va deveni 50 TDI, iar motorul 3.0 TFSI pe benzină va fi rebotezat 55 TFSI. Modelele de nișă din gamele S, RS și supercarul R8 nu vor fi afectate de noua nomenclatură Audi.

Cristi Stefan

Leave a Comment

*

Cine a inventat roata? Istoria ei începe cu mii de ani în urmă

Roata este, fără îndoială, una dintre cele mai vechi invenții din lume. Necesitatea de a…

17 ore

Mera Hotels – partenerul de ospitalitate din cadrul supertestului AutoExpert

În realizarea unui proiect editorial complex, atenția publicului se îndreaptă, de cele mai multe ori,…

18 ore

Ivan Segal, Renault: „Este necesar să avem grijă de clienții noștri fideli.”

L-am intervievat pe Ivan Segal, directorul de vânzări Renault la nivel global. Dincolo de alte…

o zi

Test Mazda3 2.5 eSkyaktiv-G – Mărimea contează!

Unde sunt toți băieții adevărați care râd că motoarele de un litru sunt bune doar…

o săptămână

MGS9, în România de la 35.990 euro!

Mai lung decât un BMW X5, dar cu un preț promoțional de pornire de numai…

o săptămână

Arval înregistrează o creștere cu 5,5% a flotei finanțate

Arval înregistrează o creștere cu 5,5% a flotei finanțate, ajungând la 1,9 mil. vehicule la…

o săptămână