BMW i8 Roadster, al treilea model din gama exclusiv eco i, se lansează în toamnă, la Frankfurt, primul teaser video oficial dezvăluind în avanpremieră designul eclatant al noii sportive hibride. Noul i8 Roadster va fi introdus alături de varianta restilizată a coupe-ului i8.
Printre noutățile așteptate se numără un set de blocuri optice cu design modificat, bare de protecție față și spate redesenate și noi modele de jante din aliaj ușor. Cea mai importantă schimbare, în cazul lui BMW i8 Roadster vizează, însă, capota motorului, care va integra două arcuri de securitate care se prelungesc mult spre spatele mașinii.
Plafonul rigid va fi, de asemenea, înlocuit cu un acoperiș textil escamotabil manual, în timp ce ușile tip fluture de la i8 Coupe vor fi păstrate.
Sistemul de propulsie hibrid care combină un motor cu patru cilindri turbo de 1,5 litri, montat central, cu unul electric amplasat pe puntea față, va dezvolta cu 10% mai mulți cai putere decât cei 362 CP cu care este creditat în prezent, ceea ce înseamnă că BMW i8 Roadster va avea cel puțin 400 CP.
Roata este, fără îndoială, una dintre cele mai vechi invenții din lume. Necesitatea de a…
În realizarea unui proiect editorial complex, atenția publicului se îndreaptă, de cele mai multe ori,…
L-am intervievat pe Ivan Segal, directorul de vânzări Renault la nivel global. Dincolo de alte…
Unde sunt toți băieții adevărați care râd că motoarele de un litru sunt bune doar…
Mai lung decât un BMW X5, dar cu un preț promoțional de pornire de numai…
Arval înregistrează o creștere cu 5,5% a flotei finanțate, ajungând la 1,9 mil. vehicule la…