Auto Italia va susține performanța pilotului alfist Cătălin Cedric Ghigea, devenind partener oficial al al echipajului Ghigea/Alfa Romeo Alfetta GTV în Campionatul Național de Viteză în Coastă Dunlop 2017.
Cătălin Cedric Ghigea, dublu campion național în Campionatul Național de Viteză în Coastă Dunlop la clasa mașinilor istorice, face pereche în competiție cu o Alfa Romeo Alfetta GTV. Automobilul de concurs cu numărul 227, alintat “Julieta” sau “Phoenix”, fură inimile publicului și înscrie de doi ani victoria pe podiumul CNVC. Importatorul Auto Italia se alătură echipajului și susține performanța lui Cătălin Cedric Ghigea în noul sezon.
Cele opt etape ale Campionatului vor fi prilej de intersectare între tradiția Alfa Romeo și noua esență a mărcii din Milano. Noua siglă Alfa Romeo oferă mai multă autoritate și vizibilitate parcului de service, în timp ce noua Alfa Romeo Giulia îi va servi lui Cătălin drept autoturism de recunoașteri înaintea fiecărei etape.
Ce modalitate mai potrivită de a reafirma caracterul unic al unei mărci legendare, designul și propulsoarele care au marcat lumea motorsport a secolului trecut, decât alăturarea a două modele cu același ADN sportiv? Asemenea Alfettei, populară în anii ’70 pentru combinația ideală dintre masa redusă și puterea propulsoarelor, și noua Giulia a luat prin surprindere lumea auto modernă prin soluțiile tehnice și atenția desăvârșită la detalii. Mai mult, întoarcerea la tracțiunea spate, combinată cu amplasarea longitudinal-față a motorului din aluminiu și utilizarea unui cardan din fibră de carbon, asigură o distribuție optimă a masei de-a lungul șasiului și performanțe dinamice de top pentru noua Giulia.
Parteneriatul cu importatorul mărcii nu este singura noutate anunțată de Ghigea. Pasiunea pentru marcă și motorsport l-a stimulat să înscrie a doua participare în calendarul automobilismului sportiv românesc din 2017. Astfel, la Oldtimer Studio a luat naștere a doua Alfetta GTV. “Julieta 2” a fost achiziționată în toamna anului trecut și este mașina alături de care pilotul a debutat în urmă cu o săptămână (n.r. 30 martie) în Campionatul Național de Raliuri Dunlop pentru Vehicule Istorice, cu numărul de concurs 527. Așadar, pe lângă performanță, anul acesta avem parte de farmec italian clasic, la dublu, în cele mai importante campionate autohtone de automobilism sportiv.
Prima etapă din Campionatul Național de Viteză în Coastă Dunlop se va desfășura în 22-23 aprilie, la Râșnov. Ultimul detaliu care a mai rămas de pus la punct este simbolul Quadrifoglio, aplicat pe combinezonul lui Cătălin și pe noua cromatică a “Phoenix-ului” de Coastă.
Roata este, fără îndoială, una dintre cele mai vechi invenții din lume. Necesitatea de a…
În realizarea unui proiect editorial complex, atenția publicului se îndreaptă, de cele mai multe ori,…
L-am intervievat pe Ivan Segal, directorul de vânzări Renault la nivel global. Dincolo de alte…
Unde sunt toți băieții adevărați care râd că motoarele de un litru sunt bune doar…
Mai lung decât un BMW X5, dar cu un preț promoțional de pornire de numai…
Arval înregistrează o creștere cu 5,5% a flotei finanțate, ajungând la 1,9 mil. vehicule la…