Autoeconom.ro – Platforma online care te ajută în găsirea celui mai bun service auto

Înmatriculările noi de autoturisme în România au crescut cu 68.1% în al patrulea trimestru al anului 2017, față de aceeași perioadă din 2016. Parcul auto național a ajuns astăzi la 7,635 milioane de mașini, iar întreținerea acestora devine din ce în ce mai costisitoare. Totodată, proprietarii de autovehicule din România pierd foarte mult timp căutand un service auto de proximitate, care să le ofere servicii de calitate dar și o ofertă cât mai bună de preț.

Autoeconom.ro propune o platformă online care pune în legatură service-uri auto și proprietari de automobile din toată țara, 24 de ore din 24, rezolvând astfel una dintre cele mai stresante situații prin care trece un șofer. Folosind această platformă, posesorii de autovehicule din România pot trimite cereri de ofertă pentru orice operațiuni de reparație sau întreținere, iar pe baza acestor cereri, service-urile auto membre vor răspunde cu cele mai bune oferte.

Posesorii de autovehicule au astfel posibilitatea de a compara ofertele pe baza unor parametrii precum preț, proximitate, garanție pentru piese și manoperă, dar și pe baza recenziilor și evaluărilor utilizatorilor precedenți.

Autoeconom.ro oferă proprietarilor de autovehicule posibilitatea de a alege să fie notificați automat cu privire la expirarea ITP-ului, asigurării sau a rovinietei. Mai mult decât atât, aceștia pot achiziționa anvelope sau chiar asigurări RCA la cele mai bune prețuri.

Beneficiile proprietarilor de autovehicule

Folosind platforma Autoeconom, proprietarii de autovehicule economisesc timp și bani în procesul de căutare al unui service auto de calitate. Mai mult, accesul la evaluările și recenziile făcute de utilizatorii anteriori oferă siguranța unor servicii de calitate oferite de service-urile auto membre Autoeconom.ro. Utilizatorii pot folosi toate serviciile Autoeconom.ro gratuit non-stop 24/24.

De ce autoeconom.ro?

Autoeconom.ro centralizează în momentul de față peste 300 de service-uri din toate județele țării, având peste 3800 utilizatori inregistrați cu peste 3.000 de autovehicule.

Fiind recent achiziționată de un grup de investitori din București, platforma Autoeconom.ro își propune să atingă până la sfârșitul anului 1.000 de service-uri partenere și 10.000 de utilizatori înregistrați, dar și dezvoltarea unei noi pagini destinată exclusiv achiziționării de anvelope la cele mai bune prețuri.

Autoeconom.ro își propune să devină cea mai utilă și ușor de utilizat platformă online, care să poată oferi toată gama de servicii necesare proprietarilor de autovehicule din România.

Adaugati comentariu