Automobilele rulate – cum le achiziţionăm?

De mult îmi doream o maşină. Dar pentru că un autoturism nou este peste posibilităţile unui tânăr jurnalist, m-am gândit la varianta second hand. La prima vedere pare simplu să cumperi un asemenea automobil, însă riscurile sunt multiple.

Poveştile din faţa blocului cu „ştiu eu pe unul care a cumpărat o maşină furată” sau „avea actele maşinii false” se dovedesc mai puţin legende urbane şi mai mult o realitate. Institutul pentru Cercetarea şi Prevenirea Criminalităţii din cadrul Inspectorului General al Poliţiei Române a întocmit la solicitarea noastră o gamă de măsuri preventive care să vă ferească de „ţepele dâmboviţene”. 

Campania de informare şi prevenire, iniţiată de revista AutoExpert şi Institutul pentru Cercetarea şi Prevenirea Criminalităţii, conţine şi o serie de elemente preventive ce pot ajuta la evitarea achiziţionării unui automobil furat. 

Achiziţionarea de automobile second hand, mărci autohtone sau străine, oferă, pe lângă preţul atractiv (faţă de variantele noi) şi numeroase capcane. Riscurile la care vă puteţi supune în momentul în care achiziţionaţi un automobil rulat sunt de două feluri: de ordin tehnic şi juridic.

În primul rând trebuie să decideţi de unde doriţi să achiziţionaţi automobilul: din târg, de la o firmă specializată, de la un cunoscut sau în urma unui anunţ de la mica publicitate din ziare sau de pe Internet. Fiecare dintre aceste modalităţi prezintă avantaje şi dezavantaje. Cumpărarea de la un necunoscut, dintr-un târg sau în urma citirii unui anunţ, are toate şansele să se dovedească o eventuală „ţeapă”. 

Însă putem preîntâmpina aceasta. Riscul ca automobilul ales să fie foarte bine „cosmetizat” şi să aibă mici sau mari vicii ascunse (defecţiuni tehnice) este mare, de aceea numai un specialist auto vă poate fi de ajutor făcând un prim control al automobilului oferit spre vânzare. Dacă acest impediment a fost depăşit, apare partea juridică. Când mergeţi să cumpăraţi un autoturism trebuie să solicitaţi vânzătorului câteva acte: un act de identitate în original, precum şi cartea de identitate a autoturismului tot în original. 

Comparaţi-le şi asiguraţi-vă că cel cu care negociaţi este proprietarul maşinii. Nu acceptaţi intermediari. Este de preferat ca autoturismul să fie înmatriculat în România, iar numărul de înmatriculare să fie acelaşi cu cel din certificatul de înmatriculare. Atenţie la ordinea caracterelor. Anumite litere pot fi uşor confundate între ele. 

Seriile înscrise (poansonate) pe motor, caroserie, şasiu trebuie să fie aceleaşi cu cele existente în cartea de identitate şi certificatul de înmatriculare. Atenţie crescută la citirea acelor serii, dacă aveţi suspiciuni asupra integrităţii cifrelor (fără a fi uşor, seriile de pe şasiu se pot falsifica prin modificarea unui caracter sau prin ştergerea prin diferite metode a celor existente şi poansonarea unora noi); Este bine să solicitaţi  ajutorul unui specialist. 

Pentru o siguranţă sporită în achiziţionarea unui autoturism rulat primul pas pe care ar trebui să-l faceţi ar fi ca împreună cu vânzătorul şi autoturismul să vă deplasaţi la Registrul Auto Rămân unde, după o prealabilă verificare în baza de date a autoturismelor, vi se va elibera un „certificat de autenticitate” sau „dovadă de identificare” a autoturismului; această etapă a devenit una obligatorie la schimbarea proprietarului unui autovehicul şi trebuie parcursă. 

De aceea vă recomandăm ca înainte de încheierea contractului de vânzare-cumpărare şi plata preţului maşinii să efectuaţi această verificare. 

Adaugati comentariu