Modelele Tesla scoase de pe lista mașinilor eco subvenționate de stat pentru că sunt prea scumpe




Tesla Model S

O agenție guvernamentală germană a scos modelele Tesla de pe lista mașinilor electrice subvenționate de stat, motivând că limuzina Model S este prea scumpă pentru a se califica pentru acest program.

“Clienții Tesla nu pot comanda versiunea de bază Model S fără dotări care duc prețul la peste 60.000 de euro”, spune purtătorul de cuvânt al Oficiului Federal German pentru Relații Economice și Control al Exportului (BAFA).

Germania a lansat anul trecut programul în valoare de aproape un miliard de euro, finanțat parțial de industria auto germană pentru creșterea vânzărilor de mașini electrice. Programul include însă o limită care exclude modelele premium. Tesla susține însă, că mașinile sale nu sunt prea scumpe pentru acest program.

În cadrul programului, cumpărătorii primesc un bonus de 4.000 de euro la achiziționarea unui model electric și 3.000 de euro dacă aleg un model plug-in hybrid.

“Este o acuzație complet falsă. Oricine din Germania poate comanda un Model S în versiune de bază fără pachetul Comfort”, a fost replica celor de la Tesla. Producătorul auto susține că pragul limită a fost stabilit inițial de guvernul german special pentru a scoate Tesla din program, dar a ajuns ulterior la un compromis care le permite americanilor să vândă un model entry-level care se califică în program. Clienții pot face un upgrade ulterior.

Tesla va investiga însă dacă accesul clienților la mașinile companiei și arată cu degetul către persoanele care se ocupă de vânzări. Auto Bild Germania a anunțat că BAFA a solicitat mai multe informații în acest caz și ar putea da ca definitivă decizia de a scoate Tesla de pe lista de mașini eligibile pentru programul de subvenții.

Adaugati comentariu