Avocat: Carlos Ghosn a prezis falimentul Nissan în următorii doi-trei ani

Avocat: Carlos Ghosn a prezis falimentul Nissan în următorii doi-trei ani

Carlos Ghosn, faimosul ex-președinte și CEO al Nissan Motor Co., precum și al partenerului francez Renault SA, a prevestit anul trecut apropiatul faliment – în doi sau trei ani – al constructorului nipon.

Această opinie, conform Bloomberg, a fost exprimată de cunoscutul manager din industria auto în cursul anului 2019, după scandalul cauzat de arestarea sa pentru fraude economice și rele practici manageriale. Ghosn era intervievat de un avocat al apărării pe durata șederii sale forțate în Japonia. Este vorba despre Nobuo Gohara, un fost procuror. Acesta a devenit între timp un vocal acuzator al sistemului judiciar nipon. Pe acest fond a avut o serie de conversații cu Ghosn în legătură cu arestarea și punerea sa sub acuzare.

Ghosn, o telenovelă în stil Nissan

„Mi-a spus că Nissan va deveni o companie falimentară în următorii doi sau trei ani,” a declarat Gohara în cadrul unei conferințe ținută la Tokyo. Aceasta a fost susținută pentru a detalia conversațiile sale cu magnatul auto devenit fugar din fața justiției. Conform Bloomberg, avocatul a declarat că nu a primit nici un fel de explicație detaliată de la Ghosn cu privire la posibilele dificultăți pe care le va întâlni Nissan.

Gohara a declarat că întâlnirile sale cu Ghosn au fost prilejuite de interesul pentru redactarea unei cărți. Cei doi s-au văzut de cinci ori pe parcursul a două luni, inclusiv cu doar câteva zile înainte de fuga celui din urmă. Compania cu sediul la Yokohama trece printr-o perioadă negativă în acest moment, cu vânzări în scădere în China, SUA și Europa. Nissan și-a reajustat estimările de vânzări și profit pentru anul fiscal în curs (acesta se încheie pe 31 martie), anunțând în același timp că va elimina 12.500 locuri de muncă la nivel global.

Conform Automotive News, noul CEO – Makoto Uchida – a avut parte de un „duș rece” la o recentă întâlnire cu grupul dealerilor săi nord-americani. Uchida ar fi spus că „vrea să cunoască toate elementele negative, chiar dacă ele sunt foarte dure,” iar reprezentanții locali i-au oferit „o oră și jumătate de realitate. Am fost brutali de onești,” conform publicației. Vânzările din America de Nord – ce mai mare piață pentru Nissan – au fost cu 9,9% mai mici în 2019 față de anul anterior, în timp ce media pieței a înregistrat o scădere de 1,2%.

Via Bloomberg, Automotive News

 

Adaugati comentariu