Solid State reprezintă cel mai înalt nivel al evoluției bateriilor, așa cum și-l pot imagina producătorii acum. Este probabil să le găsim pe autoturismele electrificate, la scară mare, în 2030. Însă, până atunci, Toyota deja le testează și le va folosi în premieră la vehiculele sale hibride.
La Toyota, sistemele de propulsie hibrid sunt sfinte. Prius este fabricat de aproape 25 de ani, pe când alții habar n-aveau să plece electric de la semafor. Iar japonezii susțin că tehnologia hibrid este mult mai pretabilă pentru atingerea pragului de emisii CO2 impuse de autorități.
De exemplu, trei vehicule hibrid echivalează cu unul pur electric, dacă ne referim la emisiile de CO2 pe tot ciclul de viață al mașinii. Iar bateriile folosite la 260.000 de vehicule electrice ar putea reduce emisiile de CO2 de 20 de ori dacă ar fi folosite la hibride. De aceea, Toyota va miza în continuare pe hibrizi, perfecționând atât motoarele, cât și bateriile acestora.
Privitor la baterii, în timp ce rivalii de la Mercedes-Benz, Stellantis și Hyundai Group și-au unit forțele, investind în Factorial Energy, un producător american de baterii Solid State (SSD), Toyota conlucrează cu Panasonic pentru a perfecționa acest concept. În iunie 2020 a fost testat pentru prima oară un vehicul hibrid cu SSD. Apoi, în august 2020 a fost înmatriculat primul vehicul hibrid de test cu SSD. Acesta este condus și acum pe drumuri publice și adună informații.
În conferința de presă pe care Toyota a organizat-o ieri, japonezii au confirmat că vor monta baterii SSD întâi pe hibridele de serie. Apoi, acestea vor apărea și pe EV-uri. Acestea vor asigura autonomie mai mare și încărcare mai rapidă. Totodată, Toyota estimează că prețul bateriilor Li-ion pe care le va folosi în 2025 va scădea la jumătate față de cel actual.
De când vor intra bateriile Solid State în producția de serie? Toyota n-a suflat nicio vorbă la conferința de presă, dar anterior a specificat că ”nu mai devreme de 2024”.
Sigur, japonezii vor dezvolta și vehicule pur electrice și cu pilă de combustie. Până în 2025, jumătate din mașinile pe care le vând în Europa de Vest vor avea emisii zero.
Am fost prezent în Frankfurt pentru a afla toate detaliile legate de viitoarea baterie MG.…
Mașinile sunt o prioritate, mai ales în ceea ce ține de nevoile zilnice de deplasare.…
Să achiziționezi o mașină este o alegere importantă, indiferent de bugetul pe care dorești să…
Marca Omoda își extinde oferta pe piața din România prin lansarea noului model Omoda 7…
Piața auto din România se pregătește să primească anul acesta un nou nume din China,…
Registrul Auto Român și BMW România au anunțat implementarea unui proces digital pentru verificarea automobilelor…