Bateriile solid-state vor costa cât cele Li-ion în 2025

Solid-State Battery autoexpert.ro

FutureBridge preconizează că prețul pe care îl vor avea bateriile solid-state în 2025 va scădea la nivelul celor Li-ion. Momentan, Fisker, a renunțat să dezvolte baterii solid-state, pentru că ”tehnologia nu a ajuns unde ar trebui pentru se apropia de producția de serie”.

Compania olandeză FutureBridge, specializată în analize de piață, consideră că bateriile solid-state (SSB) vor deveni tot mai accesibile, ajungând să coste cât cele Li-ion până în 2025. Mai mult, până cel târziu în 2030, acestea vor alimenta motoarele electrice ale multor modele aflate pe piață.

➡ Samsung SDI investește în Ungaria 💡

Actualmente, 28% dintre patentele din domeniul bateriilor solid-state sunt ”adjudecate” de către producătorii de mașini, în frunte cu Toyota, Hyundai și Honda (în această ordine). Totuși, grosul de 72% dintre patente sunt ”în ograda” producătorilor de baterii consacrați, a producătorilor de piese de schimb, a companiilor din domeniul chimic și a academiilor.

Fisker renunță la a dezvolta bateriile solid-state autoexpert.ro

Astfel, Toyota, producătorul de autoturisme care a ajuns la cel mai avansat stadiu de dezvoltare al SSD-urilor, plănuiește ca, împreună cu Panasonic, să devină primul producător din lume care echipează vehiculele electrice cu baterii SSB, dar asta nu se va întâmpla mai devreme de 2024.

Bateriile solid-state: mai avem de așteptat

Același țel ”i-a mânat” și pe americanii de la Fisker, însă aceștia au declarat recent că au abandonat planul de a se ocupa în continuare de dezvoltarea și utilizarea SSB-urilor, pentru că e foarte dificil:

”Este genul de tehnologie la dezvoltarea căreia, când simți că ai reușit să treci 90% din piedici, crezi că ești ”aproape acolo”, până când realizezi că ultimii 10% sunt mult mai dificili decât primii 90%”, a declarat Henrik Fisker publicației The Verge. Așa că am renunțat complet la bateriile solid-state în acest moment, pentru că nu ni le imaginăm materializate”.

Iar această declarație vine după câțiva ani de dezvoltare a tehnologiei de către compania americană. Fisker consideră că bateriile SSB sunt la ”cel puțin 7 ani distanță de apariția pe piață în volume mari”.

via FutureBridge

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Maserati GT2 Stradale AutoExpert

Maserati GT2 Stradale, în România

Frumusețea asta de GT2 Stradale nu te îmbată cu mirajele electrificării sau tracțiunii integrale, ci oferă cea mai autentică experiență de condus

Scroll to Top