Batmobilul se întoarce mai fioros ca niciodată

Una dintre cele mai populare mașini din filme, Batmobilul, a primit diverse forme de-a lungul timpului, începând cu momentul în care a debutat în serialul TV original din anii ’60. Anul acesta, vehiculul revine pe marile ecrane, în Justice League. Pentru a promova filmul, noul Batmobil a fost expus în premieră la San Diego.

Pare cel mai fioros dintre batmobilele construite vreodată. Mașina a apărut pentru ultima oară în Batman vs Superman: Dawn of Justice. A luat parte la o urmărire în care a făcut praf câteva modele Dodge Challenger, doar ca să sfârșească distrus de Superman. De atunci, a fost reparat de Batman și apare rapid în trailer-ul oficial pentru primul Justice League, lansat anul acesta.

Batmobil

Vezi trailer-ul Justice League!

Echipat cu un întreg arsenal de arme letale, Batmobilul a fost pus la zid, pentru că scopul lui Batman nu este să facă crime în masă, au sărit ca arși fanii seriei. Soluția? Dotează vehiculul cu și mai multe arme. În noul Batmobil, locul rezervat pasagerului a fost eliminat pentru a face loc unui tun, care va ține companie lansatoarelor de rachete, mitralierelor și unor sisteme active de protecție. În consecință, avem în fața ochilor cel mai dur dintre batmobile, care le transformă pe vehiculele militarizate din seria Dark Knight a lui Christopher Nolan să fie blânde ca niște trotinete.

Studiourile Warner Bross anunță că Batmobilul din Justice League măsoară puțin peste 6 metri, cântărește 3,855 tone și atinge o viteză maximă uluitoare de 330 km/h. Puteți vedea Batmobilul în acțiune în versiunea extinsă a trailer-ului Justice League, în care apar Gal Gadot, Amy Adams și Ben Affleck. Filmul va ajunge în cinematografe pe […]

Adaugati comentariu