Baza de date RCA şi-a schimbat denumirea în AIDA

Consiliul Concurenţei a aplicat amenzi de 53 milioane euro pentru nouă companii de asigurare

Fosta bază de date RCA, intitulată CEDAM şi aflată până anul trecut în administrarea Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), şi-a schimbat denumirea în AIDA şi este gestionată de Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR).

Numele noii baze de date, AIDA, este un acronim de la Administrare Istoric Date Asigurati, fiind ales în urma unui concurs la care a participat întreg personalul BAAR. Astfel, CEDAM nu va mai exista ca denumire, iar BiroulAsigurătorilor speră ca noul nume al aplicaţiei să fie asimilat uşor de către public, cu atât mai mult cu cât se poate face uşor asocierea cu titlul celebrei opere de Verdi.

Potrivit reprezentanţilor BAAR, noua aplicaţie informatică are o serie de functionalitaţi extinse ce fac posibilă conectarea în viitor cu alte sisteme importante, cum ar fi sistemul de vignete sau sistemul DRPCIV.

Calcularea sistemului bonus-malus, una dintre cele trei functionalităţi principale ale fostei baze de date CEDAM, a fost preluată de noua aplicaţie AIDA, iar intenţia BAAR este de a adăuga în viitor o opţiune şi pentru poliţele facultative CASCO. Citește mai mult pe floteauto.ro

Adaugati comentariu