BCR Leasing RT în IRC

Cea mai importantă etapă a sezonului competiţional 2012 din România, Sibiu Rally, etapă înscrisă și în Intercontinental Rally Challenge, a aliniat la start 57 echipaje din 15 ţări. Un raliu cu o distanţă totală de 557,90 km, cu 200,2 km de probe speciale, parcurse pe macadam și asfalt, temperaturi extreme, mult praf și cu un public numeros. Înaintea etapei de la Sibiu, Vali Porcișteanu pierduse prima poziţie în clasamentul general al Campionatului Național de Raliuri Dunlop, la numai un punct distanţă de locul întâi și avea drept obiective trecerea liniei de sosire și recăpătarea poziţiei de lider. După o evoluţie spectaculoasă, deloc lipsită de evenimente, echipajul Vali Porcișteanu / Dan Dobre a încheiat etapa de la Sibiu pe locul al treilea în clasamentul general al CNRD, pe locul al doilea la clasa 2, în poziţia a treia a IRC Production Cup și pe locul șapte în clasamentul IRC Open. „Sunt bucuros că am luat startul într-o companie selectă, pe un traseu foarte dur, cunoscut de noi, piloţii români, dar și mult mai lung cu această ocazie. Mulţumim partenerilor pentru susţinere și echipei tehnice pentru eforturile depuse în aproape fiecare parc de service, în care au avut de „reconstruit“ mașina”, a concluzionat bucuros Valentin Porcișteanu. Vedeta BCR Leasing Rally Team la Raliul Sibiului a fost echipajul Edwin Keleti / Botond Csomortani, emoţia pozitivă avută de Edi înainte de startul raliului, dovedindu-se de bun augur. Un salt important în ierarhia naţională – locul al cincilea în clasamentul general după cinci etape, cea mai bună clasare a unui echipaj românesc la o etapă IRC (locul 5 în clasamentul Open), locul al doilea pe podiumul CNRD și prima poziţie la clasa 3, dar și poziţia secundă în IRC Production Cup – acestea sunt performanţele obţinute la Sibiu. Pentru Alex Filip și Bogdan Iancu, participarea la Sibiu Rally România a însemnat un vis împlinit, ținând cont că această rundă le-a oferit prilejul de a debuta pe plan internațional. Mașina care a promovat oficial Sibiu Rally Romania 2012 a terminat în perfectă stare competiţia, Alex Filip reușind să rămână liderul clasei 5 după cinci etape. Clasarea pe locul al șaselea în clasamentul general FIA, poziţia secundă la Două Roţi Motrice la această etapă și prima poziţie după cinci etape, precum și locul al patrulea în IRC 2WD sunt performanţele obţinute de echipajul Alex Filip / Bogdan Iancu în competiţia de la Sibiu

Adaugati comentariu