Benzina cu plumb ne-a tâmpit

Benzinarie criza benzinei autoexpert.ro

Aici nu folosesc eufemisme, ci spun lucrurilor pe nume. Plumbul din benzină ne-a omorât neuronii. Asta relevă un studiu realizat în Statele Unite. Concluzia e simplă: toți cei care am apucat benzina cu plumb suntem mai proști decât… am fi putut fi!

Ieri era omor la pompele de benzină. Inițial m-am întrebat dacă lumea se teme de iminența creșterii bruște a prețului carburantului. Pentru că se zvonea că ”va exploda” peste noapte la mai bine de 10 lei. Dar nu, nene. Nu. Alta era rațiunea românului care aștepta cuminte să alimenteze. A aflat că benzina cu plumb tâmpește, deci, probabil, a dedus că cea fără plumb crește IQ-ul.

Benzina cu plumb autoexpert.ro

Cum adică tâmpește? Adică fix așa cum ai auzit. A demonstrat-o un studiu al National Academy of Sciences (NAS). Cică jumătate din populația Americii a pierdut, în total, 824.097.690 puncte IQ. Dacă nu știi să citești numărul ăsta (adică, ești în situația mea), înseamnă că ai fost și tu expus la plumb (ca mine). Simplu spus, fiecare american de vârsta a doua și a treia, a pierdut în medie 2,6 puncte IQ. Mai mult, cei născuți în perioada 1966 – 1970 sunt cei mai afectați, cu 5,9 puncte IQ.

Benzina cu plumb – probleme serioase

Lăsând gluma la o parte, concentrația de plumb din sânge, în cazul americanilor din perioada 1960 – 1980, era de 3 – 5 ori mai mare decât cea normală. Din cauza gazelor de eșapament rezultate din arderea benzinei, firește. Iar asta a condus la probleme legate de funcționare a creierului, probleme de oase și cardiovasculare.

via carbuzz

 

 

Adaugati comentariu