Motorsport

Bernie Ecclestone a cumpărat monopostul McLaren pilotat de Ayrton Senna

S-a retras de la șefia Marelui Circ, dar nu are intenția de a sta în umbră. Bernie Ecclestone tocmai a achiziționat monopostul McLaren al legendarului Ayrton Senna în cadrul unei licitații care a avut loc la Monte Carlo.

La licitația organizată de casa Bonhams, britanicul miliardar a oferit cea mai mare sumă pentru un monopost condus de Ayrton Senna. 4,1 milioane de euro a plătit Ecclestone pentru mașina cu care brazilianul a concurat în sezonul 1993 în Campionatul Mondial de Formula 1. Monopostul MP4/8-6 cu Senna la volan a trecut primul linia de sosire tocmai la Marele Premiu al Statului Monaco. În acel an însă, titlul a fost adjudecat de Alain Prost, care pilota pentru Williams.

Monopostul este pus în mișcare de un motor V8 de producție Ford-Cosworth, ales după ce echipa britanică a încheiat parteneriatul de success cu Honda, compania japoneză retrăgându-se din competiție din motive financiare. Senna nu a avut încredere de la început în noul propulsor, dar la finele sezonului, mașina era considerate una dintre cele mai competitive din Marele Circ.

Senna a folosit acest monopost în opt curse, la Magny-Cour, Hockenheim, Spa-Francorchamps, Silverstone Montreal și Monza, iar la Suzuka și Adelaide, MP4/8-6 a fost mașină de rezervă.

Suma plătită de Ecclestone este una dintre cele mai mari obținute vreodată pentru un monopost de Formula 1. Pe locul 1 rămâne însă un Ferrari condus de Michael Schumacher în 2001, pentru care casa de licitații RM Sotheby’s a obținut 7 milioane de euro în noiembrie 2017.

Elena Luchian

Leave a Comment

*

BMW caută noi angajați pentru a majora producția uzinei din Ungaria

Grupul german BMW pregătește o majorare a producției mai rapidă decât își propusese inițial la…

o zi

Mercedes-Benz Clasa S, premieră mondială la Stuttgart

Aflată pe piață încă din 2020, generația actuală a Mercedes-Benz Clasa S avea nevoie de…

o zi

Cristiana Oprea, jurnalist auto și pilot român de raliuri, se alătură juriului Women’s Worldwide Car of the Year (WWCOTY)

Panelul Women’s Worldwide Car of the Year se extinde prin cooptarea Cristianei Oprea, editor al…

2 zile

BYD Sealion 5 DM-i, preț de lansare în România 27.600 euro

BYD România a lansat azi noul SUV de segment D (clasă medie) Sealion 5 DM-i.…

2 zile

Rezultatele comerciale Toyota pentru 2025 confirmă poziția de lider mondial

Grupul japonez Toyota a prezentat astăzi rezultatele sale comerciale pentru întregul an 2025. Acestea confirmă…

2 zile

Turcii de la Otokar preiau Automecanica SA Mediaș

Compania turcă Otokar a comunicat bursei de la Istanbul intenția sa de a prelua 96,77%…

3 zile