Best Electric Car 2022: a doua ediție are loc între 27 și 29 aprilie

După prima ediție desfășurată anul trecut, Best Electric Car in Romania revine anul acesta cu un nou format, mult mai complex.

Am început în 2021, în condiții de pandemie, dar o astfel de competiție nu mai putea fi amânată pentru că o cere piața auto și realitatea industriei la acest moment. Anul trecut s-a desfășurat prima ediție, a cărei câștigătoare a fost Skoda Enyaq iV. La cealaltă secțiune a evenimentului, votul publicul, desfășurat online, în modulul special de pe site-ul bestelectriccar.ro, Kia e-Niro a fost declarată câștigătoare.

Best Electric Car 2022

Anul acesta, Best Electric Car in Romania mărește miza. Competiția, jurizată de cei mai relevanți jurnaliști auto români, reprezentanți ai tuturor tipurilor de media, se va desfășura pe parcursul a trei zile, între 27 și 29 aprilie, iar traseul va fi mult mai lung și mai complex. Startul caravanei cu cele 7 finaliste se va da, ca și anul trecut, din fața sediului Ministerului Mediului, partener al competiției și la ediția din acest an, cu destinația Brașov, unde cei 14 membri ai juriului vor vizita sediul companiei Vitesco Technologies (și în acest an Electrified Partner al evenimentului).

Apoi, în aceeași zi, după sesiunile de încărcare ale modelelor care au nevoie de energie, se va continua deplasarea către Sibiu. A doua zi, aici vom vizita centrul Vitesco din Sibiu, iar membrii juriului vor continua apoi testele în împrejurimile Sibiului. Pe 29 aprilie, în cea de-a treia zi a evenimentului, va avea loc sesiunea de vot, apoi deplasarea către București, după încărcarea bateriilor celor 7 modele finaliste.

În acest an, Best Electric Car aprofundează parteneriatul cu Ministerului Mediului și avem câteva surprize post-eveniment pe care le vom dezvălui în zilele următoare.

Best Electric Car in Romania powered by Arval Romania and electrified by Vitesco Technologies

Adaugati comentariu