BMW Concept Active Tourer Outdoor: bavarezii plănuiesc un monovolum

Cu ocazia expoziţiei dedicate activităţilor de vară în aer liber de la Friedrichshafen, BMW prezintă noul BMW Concept Active Tourer Outdoor

Cu ocazia expoziţiei dedicate activităţilor de vară în aer liber de la Friedrichshafen, BMW prezintă noul BMW Concept Active Tourer Outdoor pentru a demonstra maniera în care un automobil compact poate combina confortul şi utilizarea spaţiului cu pasiunea pentru sport şi timp liber. Acest hibrid plug-in oferă şi o avanpremieră a unor noi modele pe care BMW le pregătește pentru clasa compactă.

Conceptul BMW eDrive – preluat de la BMW i8 -, care permite automobilului să ruleze doar în regim electric (astfel nu produce niciun fel de emisii), urmează să fie folosit în toate sistemele de propulsie electrică şi hibrid ale mărcii. eDrive cuprinde toate componentele sistemului de propulsie electrică de la BMW Concept Active Tourer Outdoor, precum electromotorul (dezvoltat intern), acumulatorul litiu-ion de mare performanţă şi sistemul inteligent de gestiune a energiei. Combinaţia dintre motorul cu ardere internă şi electromotor furnizează performanţe sportive, dar şi un consum mediu de combustibil de aproximativ 2,5 l/100 km şi emisii CO2 mai mici de 60 g/km.

Combinaţie de aspect sportiv şi variabilitate impresionantă.

Proporţiile armonioase conferă BMW Concept Active Tourer Outdoor o imagine sportivă indiferent de unghiul din care este privit. Cu o lungime exterioară de 4.350 de milimetri, o lăţime de 1.833 milimetri şi o înălţime de 1.576 milimetri, hibridul plug-in împleteşte dimensiunile compacte cu designul sportiv şi atractiv şi estetica emblematică BMW. Ampatamentul lung (2.670 mm), linia înaltă a acoperişului şi motorul compact, montat transversal – puterea acestuia este transferată spre puntea faţă -, sunt combinate pentru a furniza un spaţiu interior generos. Compartimentul spate variabil de la BMW Concept Active Tourer Outdoor permite o utilizare cotidiană multilaterală, dar oferă şi suficient spaţiu pentru echipamentul de activităţi outdoor – toate acestea datorită acumulatorilor sistemului hibrid de propulsie care sunt montaţi sub podeaua portbagajului.

Design: sportiv şi funcţional.

BMW Concept Active Tourer Outdoor dovedeşte că dimensiunile compacte, funcţionalitatea şi modularitatea pot fi combinate în cel mai fericit mod cu designul dinamic. Culoarea exterioară Gold Race Orange accentuează apariţia sportivă a BMW Concept Active Tourer Outdoor. Un element dominant al imaginii frontale este grila BMW a radiatorului, uşor înclinată spre înainte, completată de benzi atractive de accentuare, de culoare portocalie, pentru două dintre barele grilei. Farurile duble cu lumini LED de accent,  se extind mult în aripile faţă şi, împreună cu bara frontală multifaţetată, consolidează prezenţa BMW Concept Active Tourer Outdoor. Cele două prize mari de aer de sub farul principal accentuează imaginea sportivă a părţii frontale.

Design interior: spațiu generos.

Interiorul BMW Concept Active Tourer Outdoor creează un sentiment complet nou de spaţiu. Consola centrală dă impresia că pluteşte între scaunele faţă şi curge lin către panoul de instrumente. Acest aranjament furnizează conducătorului şi pasagerului din faţă cel mai mare spaţiu posibil pentru picioare. Scaunele ridicate cu poziţia lor de tip semi-command, ușor înălțată, oferă o vizibilitate remarcabilă de jur-împrejur, un element important de ergonomie. Suprafaţa de decor, în nuanţă Alu Mesh MoonGrey, realizată dintr-un material de calitate acoperit cu aluminiu, realizează o legătură vizuală între suprafaţa superioară a panoului de instrumente, în nuanţă MoonRock Grey Steron, şi cea inferioară în piele MoonWhite.

Echipat ideal pentru sport şi timp liber: suport integrat de biciclete.

Un exemplu al modului inteligent în care BMW Concept Active Tourer Outdoor utilizează spaţiul este sistemul de transport pentru două biciclete, prezentat în premieră la Friedrichshafen. Spre deosebire de soluţiile convenţionale, acest suport nu este montat la exterior, ci este integrat în interior pentru a economisi spaţiu. Pe lângă faptul că menţine bicicletele uscate şi curate, sistemul are şi avantajul de a le proteja foarte eficient de furt sau distrugere. Iar când nu este utilizat, sistemul de transport poate fi ascuns în structura laterală a automobilului sau sub podeaua portbagajului, fără a afecta spaţiul interior.

Echipat astfel, BMW Concept Active Tourer Outdoor este gata să îndeplinească o gamă vastă de misiuni de transport, zi de zi sau în timpul liber. Iar acest lucru îl face partenerul ideal pentru activităţi outdoor precum mountain biking, drumeţii şi curse de biciclete, mai ales că ultimii 20-30 de kilometri ai călătoriei pot fi parcurşi în regim exclusiv electric, cu emisii zero. Totuşi, BMW Concept Active Tourer Outdoor demonstrează şi funcţionalitatea impresionantă în condiţii urbane.

Funcţionalitatea extinsă a BMW Concept Active Tourer Outdoor este susţinută de nivelul de încărcare al portbagajului ce se obţine prin rabatarea scaunelor din spate. Sistemul de transport este montat pe partea stângă a portbagajului, cu deschidere în sens invers, şi constă dintr-un sistem de şine cu braţ pivotant. Şina are două puncte de prindere de care se ataşează partea superioară a cadrului bicicletei. Şaua trebuie scoasă, iar roţile faţă ale bicicletei se detaşează, proces care, mulțumită mecanismul rapid de desprindere al bicicletelor sport moderne, ar trebui să dureze doar câteva secunde. De asemenea, este uimitor de uşoară stocarea roţilor într-un suport separat, care este integrat în spătarul scaunului spate din dreapta – acesta se deschide la nevoie.

De asemenea, asigurarea bicicletelor este simplă şi foarte confortabilă. Braţul pivotant se deschide şi culisează din interiorul şinei. Bicicletele sunt plasate pe suport, transversal faţă de direcţia de deplasare, şi fixate. Odată ce braţul este închis, bicicletele pot fi împinse cu uşurinţă în interior, în poziţia de depozitare.

eDrive: sistemul de propulsie pentru BMW Concept Active Tourer Outdoor.

BMW Concept Active Tourer Outdoor este conceput ca hibrid plug-in (PHEV = Plug-in Hybrid Electric Vehicle), care combină avantajele unui electromotor cu cele ale motorului convenţional cu ardere internă pentru un efect maxim. Automobilele hibrid plug-in au, în mod normal, o autonomie de peste 30 de kilometri în regim pur electric, ceea ce le permite să opereze la fel de eficient în călătorii scurte şi lungi, cât şi în mod hibrid. Acumulatorul litiu-ion de la BMW Concept Active Tourer Outdoor poate fi reîncărcat de la o sursă casnică de curent 220V. Energia este generată de BMW Concept Active Tourer Outdoor şi este stocată în bateria foarte performantă pentru îmbunătăţirea suplimentară a eficienţei sistemului eDrive. Motorul foarte sofisticat – de 1,5 litri, pe benzină, cu tehnologie BMW TwinPower Turbo – din noua gamă de propulsoare BMW Group EfficientDynamics funcţionează într-un tandem perfect cu electromotorul sincron.

Cu o putere totală de peste 140 kW/190 CP, motorul cu ardere internă şi cel electric sunt combinate pentru ca BMW Concept Active Tourer Outdoor să beneficieze de performanţe sportive incontestabile, în timp ce consumul de combustibil şi emisiile sunt menţinute la un nivel foarte scăzut. În consecinţă, BMW Concept Active Tourer Outdoor sprintează de la 0 la 100 km/h în mai puţin de opt secunde, iar viteza maximă este de aproximativ 200 km/h. În ciuda acestor valori impresionante, consumul mediu de combustibil este mai mic de 2,5 l/100 km, iar emisiile CO2 sunt sub 60 g/km.

Adaugati comentariu