BMW participă la un proiect proiect-pilot privind cobaltul în Republica Democrată Congo

BMW participă la un proiect proiect-pilot privind cobaltul în Republica Democrată Congo

BMW Group, BASF SE, Samsung SDI şi Samsung Electronics au lansat un proiect-pilot comun privind exploatarea cobaltului în Republica Democrată Congo.

Un contract între companii și Deutsche Gesellschaft für Internationale Zusammenarbeit (GIZ / Societatea Germană pentru Cooperare Internaţională), îşi propune să îmbunătăţească condiţiile de muncă în mineritul artizanal, precum şi condiţiile de viaţă pentru comunităţile înconjurătoare. Sfera de acţiune a proiectului va cuprinde o mină-pilot pe parcursul următorilor trei ani, iar partenerii nu vor opera mina.

Acest proiect cu finanţare integrat privată urmăreşte să dezvolte modelul unei abordări privind provocările mineritului artizanal. Întrucât este limitat la o mină-pilot şi comunitatea înconjurătoare, caută să contribuie la identificarea soluţiilor viabile care să conducă la condiţii de muncă mai bune la mină.

Dacă se vor dovedi eficiente, aceste măsuri ar putea fi scalate ulterior şi la alte centre legale de minerit artizanal pentru a urmări provocările sistemice pe termen lung.

Cobaltul este o componentă importantă în producţia de baterii pentru industria auto şi cea de electronice. Cele mai mari rezerve cunoscute din lume de această materie primă sunt în Republica Democrată Congo.

Mineritul industrial reprezintă aproximativ 80-85% din producţia de cobalt a Congoului, în timp ce operaţiunile de minerit artizanal produc restul de 15-20%. În prezent, companiile se confruntă cu provocări în domeniile mediului, sănătăţii şi siguranţei, dar şi al drepturilor omului când cobaltul este extras prin minerit artizanal.

Adaugati comentariu