BMW Seria 2 Coupe: design îndrăzneț pentru noua generație

BMW a prezentat oficial noua generație a modelului Seria 2 Coupe. Noul model are un design atipic pentru marca bavareză, dar păstrează propulsia pe puntea spate.

După ce noua generație a modelului Seria 1 de la BMW a ales să folosească tracțiunea față, exemplu preluat și de modeul cu patru portiere BMW Seria 2 Gran Coupe, noua generație BMW Seria 2 Coupe vine cu un design diferit și propulsie pe puntea spate.

BMW Seria 2 Coupe

BMW face o nouă mișcare îndrăzneață la nivel de design, după ce a pus controversata grilă de dimensiuni mari pe Seria 4 și pe versiunile performante BMW M3 și M4.

De data aceasta nu avem grila imensă, dar designul noului BMW Seria 2 Coupe este diferit față de stilul mărcii bavareze. Cu o grilă ceva mai clasică încadrată de blocuri optice LED de dimensiuni reduse, noul model păstrează proporțiile clasice de coupe. Capota lungă adăpostește trei variante de motorizare, iar portierele folosesc acum mânere îngropate, în locul celor clasice.

Modelul de bază este 220i Coupe ce folosește propulsorul de 2.0 litri cu patru cilindri ce dezvoltă 184 CP între 5000 și 6500 rpm și 300 Nm între 1350 și 4000 rpm. Accelerația de la 0 la 100 km/oră se face în 7.5 secunde.

Vârful de gamă este 240i xDrive Coupe ce are sub capotă motorul de 3.0 litri cu șase cilindri ce oferă 374 CP între 5500 și 6500 rpm și 500 Nm între 1900 și 5000 rpm. Accelerația se face de la 0 la 100 km/oră în 4.3 secunde.

BMW a păstrat și un diesel în gama noului model în forma versiunii 220d Coupe. Propulsorul are 2.0 litri, 4 cilindri și tehnologie mild-hybrid. Dieselul oferă 190 CP la 4000 rpm și un cuplul de 400 Nm între 1750 și 2500 rpm. Accelerația de la 0 la 100 km/oră se face în 6.9 secunde. Toate motorizările sunt asociate cu cutia de viteze automată Steptronic cu 8 trepte.

La interior, Seria 2 Coupe preia o serie de elemente de la hatchback-ul Seria 1, dar are un cockpit orientat în jurul celui de la volan. Portbagajul are un volum de 290 litri, iar bancheta poate fi rabatată în caz de nevoie.

Via BMW

Adaugati comentariu