BMW Seria 3 Gran Limousine: aproape cât Seria 5

BMW Seria 3 Gran Limousine autoexpert.ro

Compania germană va lansa, pe 21 ianuarie, o versiune lungă a sedanului de clasă medie. Aceasta se numește BMW Seria 3 Gran Limousine, va fi disponibilă pe piața din India și se apropie ca dimensiuni de Seria 5. 

Mașina asta este destinată fanilor BMW pentru care Seria 3 e prea mică, iar Seria 5 prea scumpă. Dacă te simți atins de această descriere, ai de urmat câțiva pași. Primul: mută-te în India sau în China, pentru că, cel puțin momentan, doar de acolo poți cumpăra mașina asta. În China cu volan pe stânga, în India cu volan pe dreapta.

➡ BMW Seria 3 sau Volvo S60? 💡

Este, de fapt, versiunea cu ampatament extins a lui BMW Seria 3 și oferă un spațiu la genunchi superior cu 4,3 cm pentru locurile din spate. De asemenea, tetierele sunt dotate cu pernițe, iar între locurile laterale de pe banchetă se află o cotieră centrală rabatabilă.

Față de sedanul standard, versiunea Gran Limousine are ampatamentul extins cu 11 cm, iar lungimea totală este mai mare cu 12 cm. În rest, toate celelalte caracteristici vizuale sunt identice cu cele ale sedanului standard.

BMW Seria 3 Gran Limousine autoexpert.ro

Și sub capotă lucrează aceleași motoare diesel și pe benzină.  Versiunile de bază sunt benzinarul turbo și turbodieselul, ambele de 2.0 litri, ambele dezvoltând 190 CP și 400 Nm. Ambele sunt cuplate la cutia de viteze automată cu 8 trepte și antrenează puntea spate.

Cât costă Seria 3 Gran Limousine

Prețul de pornire, raportat la sedanul scurt, este mai mare cu 15,7%. Astfel, dacă ar fi disponibil în România, BMW Seria 3 Gran Limousine ar porni de la 39.400 de euro, foarte aproape de Seria 3 Gran Turismo (39.627 euro), care, însă, are ampatamentul mai mic cu 4,1 cm decât sedanul lung. Raportat la Seria 5, Seria 3 Gran Limousine ar fi mai ieftin în România (dacă s-ar importa) cu peste 11.000 de euro, în condițiile unui ampatament mai mic cu 1,4 cm și a unei motorizări identice.

 

 

 

Adaugati comentariu