Noutati auto

BMW Vision M Next – Cum vor arăta modelele M în viitor?

BMW Vision M Next este conceptul care anticipează viitoarele modele M. Acesta este pus în mișcare de un sistem plug-in hybrid, care integrează un motor pe benzină și două motoare electrice.

BMW Vision M Next are o autonomie electrică de 100 de kilometri și face parte din noua familie Vision, alături de Vision iNext, dezvăluit anul trecut. Modelul urmează filosofia modern D-ACES (Design-Autonomous Driving, Connectivity, Electrification, Services).

Liniile sale seamănă cu cele ale supercarului i8, dar este mai scurt și mai lat ca acesta, și prezintă și accente retro inspirate de legendarele M1 și BMW Turbo din anii ‘70. Conceptul cu două locuri măsoară 4.582 metri în lungime, 2.013 metri în lățime (fără oglinzi, rolul acestora fiind preluat de camere) și 1.275 metri în înălțime.

Elementele de caroserie vopsite în mai multe nuanțe subliniază look-ul original al conceptului. Mare parte a caroseriei este în Cast Silver, în timp ce detaliile frontale în Thrilling Orange și pragurile laterale din fibră de carbon scot în evidență natura sportivă a conceptului. Vision M Next aleargă pe jante de 21 de inci pe puntea din față și 22 de inci pe puntea spate.

Sistemul plug-in hybrid este alcătuit dintr-un motor de 2.0 litri cu patru cilindri, pe benzină, și de două motoare electrice, câte unul pe fiecare dintre punți. Cele trei livrează împreună 600 de cai putere și fac mașina să accelereze de la 0 la 100 km/h în doar 3 secunde, în drumul său spre viteza maximă de 300 km/h. Șoferul poate obține performanțe maxime odată cu activarea funcției Boost, pe când modul Ease, rezervat modelului Vision iNext, transformă mașina într-un spațiu de relaxare, pentru că aceasta rulează complet autonom. BMW intenționează să unifice aceste două tipuri diferite de rulare.

O baterie a cărei capacitate nu este dezvăluită, îi asigură conceptului bavarez o autonomie electrică de până la 100 de kilometri.

Cabina minimalistă pare să graviteze în jurul șoferului. Tehnologia Boost Pad integrează trei zone aflate în câmpul vizual al șoferului. Sunt două ecranne de mici dimensiuni, amplasate la nivelul volanului, un display curbat de mari dimensiuni, care joacă rolul instrumentarului de bord, dar și un Head-Up Display cu realitate augmentată.

Elena Luchian

Leave a Comment

*

BMW caută noi angajați pentru a majora producția uzinei din Ungaria

Grupul german BMW pregătește o majorare a producției mai rapidă decât își propusese inițial la…

3 zile

Mercedes-Benz Clasa S, premieră mondială la Stuttgart

Aflată pe piață încă din 2020, generația actuală a Mercedes-Benz Clasa S avea nevoie de…

3 zile

Cristiana Oprea, jurnalist auto și pilot român de raliuri, se alătură juriului Women’s Worldwide Car of the Year (WWCOTY)

Panelul Women’s Worldwide Car of the Year se extinde prin cooptarea Cristianei Oprea, editor al…

3 zile

BYD Sealion 5 DM-i, preț de lansare în România 27.600 euro

BYD România a lansat azi noul SUV de segment D (clasă medie) Sealion 5 DM-i.…

3 zile

Rezultatele comerciale Toyota pentru 2025 confirmă poziția de lider mondial

Grupul japonez Toyota a prezentat astăzi rezultatele sale comerciale pentru întregul an 2025. Acestea confirmă…

4 zile

Turcii de la Otokar preiau Automecanica SA Mediaș

Compania turcă Otokar a comunicat bursei de la Istanbul intenția sa de a prelua 96,77%…

4 zile