Noutati auto

BMW X5, și mai puternic. Apare un motor nou în gamă!

Apare un nou motor în gama BMW X5. Este vorba despre un V8 cu tehnologie TwinPower Turbo, care va pune în mișcare versiunea X5 M50i. Același motor va fi disponibil și sub capota noului BMW X7.

Motorul de 4,4 litri cu 8 cilindri pune la dispoziția șoferului de BMW X5 sau BMW X7 530 de cai putere și 750 Nm și este cuplat la sistemul de tracțiune integrală xDrive. X5 poate sprinta astfel de la 0 la 100 km/h în 4,3 secunde, în timp ce X7 are nevoie de 4,7 secunde.

Motorul vine însoțit de o echipare standard generoasă, care include și evacuarea sport M, o transmisie sport Steptronic cu opt trepte, padele pentru schimbarea treptelor pe coloanal de direcție și diferențial blocabil pe puntea spate.

Modelele aleargă pe jante de 21 de inci, îmbrăcate în anvelope mixte. Opțional, se pot comanda jante mai mari, de 22 de inci.

Test drive BMW X5 M50d – Tigrul de cristal

X5 M50i este configurat cu suspensie M adaptivă, în timp ce X7 M50i primește suspensie pneumatică adaptive pe ambele punți, disponibilă opțional și pentru X5. Garda la sol este redusă automat pe modul Sport, la viteze de peste 138 km/h.

Înălțimea caroseriei poate deveni cu 40 mm mai mare peste setarea standard, atunci când SUV-ul se deplasează în offroad. Direcția activă integrală poate fi comandată opțional.

Cele două vârfuri de gamă sunt ușor de identificat, pentru că au prize mari de aer, pentru a răci motorul V8, praguri laterale cu design unic și elemente de design în nuanța Cerium Grey.

Cabina celor două primește un volan M îmbrăcat în piele, maneta selectorului de viteze cu logo M, tapițerie cu piele Vernasca și cusături contrastante și suprafețe perforate, benzi în Aluminium Tetragon în cazul lui X5 M50i sau din lemn prețios Fineline Black cu efect metalizat foarte lucios.

Noul BMW X7 – Informații și fotografii oficiale

Pragurile proiectează logo-ul M50i pe asfalt, iar plafonul este îmbrăcat în Anthracite la X5 M50i și în Alcantara Anthracite la X7 M50i. acesta din urmă primește și sistem de sonorizare Harman Kardon surround.

Cele două vor vedea lumina zilei începând cu luna august a acestui an, la uzina Spartanburg din Statele Unite ale Americii și vor putea fi comandate din toamnă.

Elena Luchian

Leave a Comment

*

Cine a inventat roata? Istoria ei începe cu mii de ani în urmă

Roata este, fără îndoială, una dintre cele mai vechi invenții din lume. Necesitatea de a…

17 ore

Mera Hotels – partenerul de ospitalitate din cadrul supertestului AutoExpert

În realizarea unui proiect editorial complex, atenția publicului se îndreaptă, de cele mai multe ori,…

18 ore

Ivan Segal, Renault: „Este necesar să avem grijă de clienții noștri fideli.”

L-am intervievat pe Ivan Segal, directorul de vânzări Renault la nivel global. Dincolo de alte…

o zi

Test Mazda3 2.5 eSkyaktiv-G – Mărimea contează!

Unde sunt toți băieții adevărați care râd că motoarele de un litru sunt bune doar…

o săptămână

MGS9, în România de la 35.990 euro!

Mai lung decât un BMW X5, dar cu un preț promoțional de pornire de numai…

o săptămână

Arval înregistrează o creștere cu 5,5% a flotei finanțate

Arval înregistrează o creștere cu 5,5% a flotei finanțate, ajungând la 1,9 mil. vehicule la…

o săptămână