Consiliul miniştrilor Mediului din Uniunea Europeană a aprobat stimularea accesului la vehicule ecologice pentru statele membre unde acestea deţin o cotă de piaţă redusă.
Conform unui comunicat emis de ministerul Mediului, după mai mult de 13 ore de negocieri, Consiliul miniştrilor Mediului din Uniunea Europeană a aprobat marţi, 9 octombrie 2018, noua formă a Regulamentului privind standardele de emisii CO2 pentru autoturisme şi vehicule comerciale uşoare. Astfel, a fost menţinută propunerea Comisiei Europene pentru obiectivele de reducere a emisiilor cu 15% pentru anul 2025, pentru ambele segmente de vehicule.
“O noutate o reprezintă diferenţierea ţintelor pentru anul 2030 între segmente: 30% pentru vehicule comerciale uşoare; 35% pentru autoturisme”, se spune în comunicat.
O altă decizie a Consiliului se referă la modificarea valorii de referinţă pentru 2030, în cazul vehiculelor cu emisii zero şi scăzute (ZLEV), pentru autoturisme, de la 30% la 35%. De asemenea, a fost recunoscut rolul vehiculelor plug-in-hybrid (PHEV) în tranziţia la electro-mobilitate, prin contribuţia acestora la mecanismul de stimulare pentru creşterea cotei de piaţă a ZLEV.
Concret – s-a inclus un stimulent specific pentru producătorii de ZLEV în statele membre, unde acest tip de vehicule are o cotă de piaţă sub 60% din media UE, raportată la nivelul anului 2021. În acest caz, contribuţia acestora va fi dublată.
Pentru România acest lucru ar putea duce la acordarea de stimulente mai mari prin programul dedicat Rabla Plus.
Grupul german BMW pregătește o majorare a producției mai rapidă decât își propusese inițial la…
Aflată pe piață încă din 2020, generația actuală a Mercedes-Benz Clasa S avea nevoie de…
Panelul Women’s Worldwide Car of the Year se extinde prin cooptarea Cristianei Oprea, editor al…
BYD România a lansat azi noul SUV de segment D (clasă medie) Sealion 5 DM-i.…
Grupul japonez Toyota a prezentat astăzi rezultatele sale comerciale pentru întregul an 2025. Acestea confirmă…
Compania turcă Otokar a comunicat bursei de la Istanbul intenția sa de a prelua 96,77%…