Britanicii de la MINI pariază pe o versiune cu cinci uşi. O fi prea mult?

La doar câteva luni după lansarea pe piaţă a noului MINI, marca premium din Marea Britanie îşi extinde portofoliul de modele prin adăugarea unei variante complet noi de caroserie – MINI cu cinci uşi – o premieră în istoria brandului.

Noul model combină plăcerea condusului specifică
MINI, caracterul distinctiv şi rafinamentului celei de-a treia generaţii a
modelului,m dar şi caracterul practic îmbunătăţit oferit de spaţiul
suplimentar. Designul exterior caracteristic al automobilului premium de clasă
mică este transferat în cel mai autentic mod în proporţiile specifice ale noii
caroserii, prin adăugarea celor două uşi din spate. Noul model este pregătit
pentru debutul pe piaţă, inclusiv România, în ultima parte a acestui an.

Cu
un ampatament extins cu 72 de milimetri şi o caroserie lungită cu 161 de
milimetri în comparaţie cu dimensiunile MINI cu trei uşi, modelul cu cinci uşi
oferă o libertatea mai mare de folosire a interiorului. În spate sunt trei
locuri separate, iar pasagerii care le utilizează beneficiază de o creştere a
spaţiului pentru cap cu 15 milimetri şi o extindere a lăţimii interioare cu 61
de milimetri la nivelul coatelor. În plus, portbagajul este mai mare cu 67 de
litri decât noul MINI cu trei uşi, volumul total fiind de 278 de litri. Nivelul
ridicat de versatilitate a automobilului este susţinut şi de rabatarea
spătarului banchetei în raport 60:40. Aceasta permite creşterea volumului
portbagajului la 941 de litri.

La
lansarea pe piaţă a modelului MINI cu cinci uşi, gama va înregistra un consum
mediu mixt cuprins între 5,9 şi 3,6 l/100 km, iar emisiile CO2 între 136 şi 95
g/km. Oferta va cuprinde patru motoare, toate cu tehnologie MINI TwinPower
Turbo. Un propulsor pe benzină, cu trei cilindri, care dezvoltă un maxim de 100
kW/136 CP echipează MINI Cooper (5 uşi). Puterea motorului pe benzină, cu patru
cilindri, de la MINI Cooper S (5 uşi) este de 141 kW/192 CP. Noul MINI Cooper D
(5 uşi) este echipat cu un motor diesel cu trei cilindri, care dezvoltă 85
kW/116 CP. Suplimentar, MINI Cooper SD (5 uşi) este disponibil în premieră cu
noul motor diesel de 2,0 litri, cu patru cilindri, care oferă 125 kW/170 CP.
Toate variantele de motorizare ale noului MINI 5 uşi îndeplinesc standardele
EU6 privind emisiile.

La
fel ca la oricare alt MINI, cea mai nouă generaţie de motoare asigură un
echilibru excepţional între plăcerea condusului şi consumul de combustibil.
Acesta este susţinut de nou dezvoltatele transmisii, manuală cu şase trepte şi
Steptronic cu şase viteze, precum şi de numeroasele tehnologii MINIMALISM de
eficientizare a consumului. Renumitul sentiment go-kart oferit de MINI pe şosea
este garantat datorită versiunii specifice modelului a tehnologiei rafinate a
suspensiei. Sistemul Dynamic Damper Control (controlul dinamic al suspensiei)
cu amortizoare ajustabile este disponibil opţional, aşa cum sunt şi modurile
MINI de condus, cele care asigură o abordare potrivită a performanţelor şi
confortului.

MINI
cu cinci uşi beneficiază şi în alte privinţe de standardele înalte ale noii
generaţii de modele, cum ar fi calitatea materialelor şi a manoperei,
siguranţa, acustica, confortul fonic şi de vibraţii, precum şi dotările
inovatoare. Noul concept de afişare şi operare poate fi suplimentat cu un
computer de bord cu monitor de până la 8,8 inch (22,35 cm), dispus în
instrumentul central, precum şi de MINI Controller cu suprafaţă tactilă.
Opţional, un inel LED luminos pentru instrumentul central oferă indicii vizaule
pentru diverse situaţii de condus, precum şi numeroase funcţii activate de
conducător (precum turaţie, senzori de parcare, operare volum sau climă,
informaţii navigaţie, modul de condus, conectare bluetooth etc.).

Alte
echipamente disponibile includ faruri LED, proiectoare LED de ceaţă, lumini
ambientale şi funcţia Acces confort (uşile se pot încuia şi descuia din
exterior fără utilizarea directă a cheii). Gama de sisteme opţionale de
asistare a conducătorului include, pentru prima dată în acest segment, Head-Up
Display, care se extinde deasupra coloanei de direcţie. MINI cu cinci uşi
dispune şi de Driving Assistant, tempomat activ bazat pe cameră video,
avertizare de coliziune şi de pietoni cu funcţie iniţială de frânare, asistare
a fazei lungi, detectare a indicatoarelor rutiere, Parking Assistant şi cameră
pentru mers înapoi.

Suplimenatar,
numeroase funcţii suplimentare, care pot fi integrate în automobil prin
reţelele de socializare şi aplicaţiile de infotainment, sunt disponibile acum
atât pentru terminalele smartphone Apple iOS, cât şi pentru cele cu sistem
Android prin funcţia Apps.

Adaugati comentariu