Test Can-Am Maverick R

CanAm Maverick R AutoExpert

Maverick R se remarcă drept cel mai puternic side-by-side creat vreodată și personifică spiritul aventurii și al adrenalinei. Am avut ocazia să îl testăm la evenimentul de lansare în România, descoperind ce poate în habitatul său natural, pe un traseu off-road situat în zona Păltiniș.

 

De la primul contact, atrage atenția designul exterior frontal, inspirat de silueta unei cobre. Fără geamuri, vehiculul emană o robustețe remarcabilă, părând nerăbdător să cucerească orice vârf de munte.
Chiar dacă acest vehicul nu e destinat unei utilizări cotidiene, la interior dotările și confortul seamănă cu ale unei mașini premium. Scaunele reglabile în patru direcții oferă un confort remarcabil, iar materialele cu care intrăm în contact frecvent sunt de înaltă calitate. Vedeta este ecranul tactil generos, de 10,25 de inchi, al sistemului de infotainment, plasat central pe bord. Acesta nu doar că rezistă la apă, dar poate fi utilizat și cu mănuși. Pe lângă funcțiile multimedia, furnizează informații esențiale despre setările vehiculului, statistici de conducere și navigație. Camera frontală rămâne activată la viteze reduse, pentru o mai bună vizibilitate a obstacolelor. Deasupra ecranului, un spațiu pentru depozitare etanș este prevăzut cu porturi de încărcare și un suport pentru telefonul mobil.

CanAm Maverick R AutoExpert
În spatele celor două locuri e ascuns un motor Rotax de 999 cm3, cu trei cilindri, care dezvoltă 240 CP (179 kW), cu 40 mai mulți decât modelul anterior, din 2022. Puterea este transmisă printr-o cutie de viteze automată cu două ambreiaje și șapte rapoarte, foarte bine optimizată. Calculatorul schimbă precis în orice situație și este imposibil să egalezi performanțele în modul manual, utilizând padelele din spatele volanului.

Cum merge?

În ceea ce privește dinamica pilotajului, Maverick R impresionează cu o suspensie inovatoare. Partea frontală a acesteia include o basculă superioară articulată deasupra roții, furnizând o cursă impresionantă, de 63,5 cm. Datorită inclusiv gărzii la sol de 43,2 cm și suspensiei posterioare cu patru brațe ce permite o cursă de 66 cm, vehiculul depășește cu ușurință orice obstacol. Noi l-am testat pe un traseu cu dificultate medie spre avansată, care ar putea fi intimidant pentru cei mai slabi de înger, însă Maverick R a depășit cu brio provocările, lăsând impresia că nu și-a dezvăluit nici măcar o mică parte din întregul potențial.

CanAm Maverick R AutoExpert
Am avut ocazia să testăm și accelerația în linie dreaptă, pe un traseu denivelat. Dintre cele trei moduri de condus, Normal, Sport și Sport+, l-am selectat pe cel din urmă. Apoi, am apăsat accelerația la podea. Plecarea de pe loc a fost brutală și, în prima instanță, nu ai fi crezut că îl poți controla. Realitatea însă a fost alta. Suspensia lui Maverick R a lucrat impecabil și l-a ținut lipit de drum chiar și la viteze spre 100 km/h. Această stabilitate se datorează și distribuției îmbunătățite a sarcinii de la roți către șasiu. Un alt factor esențial este lățimea, cea mai mare din segment, de 195,6 cm. Practic, limitele au crescut față de generația anterioară, iar Maverick R este aproape imposibil de răsturnat la viteze sub 70 km/h.

Multe opțiuni disponibile

La astfel de performanțe, prețul de pornire al noului Maverick R este pe măsură, 47.540 de euro. Dar se mai poate adăuga oricât, deoarece opțiunile de configurare sunt numeroase. Poți opta pentru diverse modele de bare de protecție frontale sau posterioare, mai multe tipuri de cutii pentru depozitare sau chiar suport pentru roata de rezervă, trei versiuni de sisteme audio, dintre care unul cu patru difuzoare încorporate într-un plafon rabatabil, iar altul cu șase difuzoare, un amplificator și două subwoofere. Sunt disponibile și accesorii smart, precum tot felul de lumini și benzi LED. Iar dacă nu vreți să vă murdăriți de noroi, puteți opta pentru un parbriz rabatabil și niște geamuri laterale.

 

Verdict AutoExpert

Dacă reușești să treci peste prețul cam piperat, Can-Am Maverick R este un vehicul polivalent, care se descurcă fără probleme în orice condiții de drum. Un avantaj este că, în România, poate fi înregistrat cu numere galbene la primărie, deci poate circula și pe drumurile publice.

 

 

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top