Câte persoane au călătorit cu Uber GREEN în primul an?

Uber Green

A trecut un an de la momentul lansării Uber Green, serviciul de ridesharing care folosește exclusiv mașini electrice. Până la această oră, peste 70.000 de români au ales acest serviciu.

După primul an de activitate, Uber GREEN numără 72.619 clienți. Mașinile cu emisii zero au parcurs 536.128 de kilometric.

Serviciul include, la această oră, 69 de mașini electrice. Clienții ajung astfel la bordul unor modele ca Renault Zoe, Volkswagen e-Golf, Kia Soul electrică, BMW i3, Smart Forfour EV și Volkswagen e-up!. Proiectul pilot demarase cu doar 20 de mașini, numărul lor triplându-se rapid.

Uber GREEN – se lansează serviciul cu mașini 100% electrice

Patru minute și jumătate trebuie să aștepte în medie un călător care alege să cheme o mașină electrică. În primul an de activitate, cea mai lungă cursă efectuată de un automobil din rețea a fost de 170 de kilometri.

Pentru a celebra evenimentul, Uber Green va expune o mașină transformată într-o instalație de artă, sâmbătă, 30 martie, la One Night Gallery, în curtea casei Monteoru din București.

Sursă foto: Uber.com.

Adaugati comentariu