Cea mai rapidă Octavia RS, care a atins 365 km/h, a fost restaurată

Cea mai puternică Octavia RS autoexpert.ro

Faceliftul celei de-a doua generații de Skoda Octavia RS a avut un exemplar… special. Acesta a dezvoltat 600 CP și a atins o viteză maximă de 365 km/h pe pista de sare din Utah. Iar acum, cea mai rapidă Octavia RS a fost restaurată.

Fix un deceniu a trecut. Atunci, pe 19 august 2011, la Lake Boneville, în Utah, Skoda scria istorie. Un exemplar modificat de specialiștii din centrul tehnologic din Marea Britanie aparținând mărcii cehe, a reușit să stabilească un record de viteză. Cei  365,599 km/h reprezentau atunci recordul absolut pentru modelele de producție cu motoare de 2 litri turbo. Surpriză: după 10 ani, recordul încă rezistă!

Cea mai puternică Octavia RS autoexpert.ro

Cel mai interesant aspect este că modificările au durat mai puțin de două luni. Scopul inițial a fost depășirea barierei de 320 km/h. A fost implicată și compania Revo, care modifică softuri din 2002 încoace. Marea provocare a fost găsirea de piese de înaltă performanță, ținând cont că modelul era relativ nou. În plus, pentru ca recordul să fie validat, trebuiau făcute numai anumite modificări. Unde mai pui că termenul era foarte strâns. Drept urmare, mașina nu a fost gata la timp, ci au fost cărați saci cu piese, literalmente, cu avionul, până în SUA.

Cea mai rapidă Octavia RS – de la zero!

Practic, exemplarul a fost complet dezasamblat. Turbocompresorul a fost înlocuit cu unul uriaș, sistemul de injecție – cu unul mai performant, iar radiatorul, cu unul de 10 litri. Au fost realizate și alte upgrade-uri. În final, puterea atinsă s-a învârtit în jurul a 600 CP.

Cea mai puternică Octavia RS autoexpert.ro

Cutia de viteze RS a fost schimbată cu una cu trepte mai lungi, de la Octavia Greenline. Au fost adăugate anvelope înguste GoodYear Eagle Dragway Special, pe 15 inchi, și jante aerodinamice pline. Frânele au fost scoase complet și înlocuite cu o parașută. La volan a fost ”așezat” jurnalistul Richard Meaden și s-a pornit în teste pe pista de sare de la Bonneville.

➡ Iată cea mai rapidă mașină din lume în 2020! 💡

În prima zi, a atins 315 km/h. Apoi, progresiv, reglajele au permis recorduri succesive, care au culminat în ziua a șasea cu 325,46 km/h. Însă, în ultima zi, media dintre cele două curse dus-întors pe linia dreaptă a fost de 365,599 km/h. Recordul rezistă și azi.

Cea mai puternică Octavia RS autoexpert.ro

În cinstea lui, la un deceniu distanță, Skoda a restaurat cea mai puternică Octavia RS. Mașina se află în Marea Britanie, este funcțională, și singurele modificări față de săptămâna recordului din 2011 sunt roțile schimbate și frânele, care au revenit pe mașină. De ce? Pentru ca jurnaliștii din regat s-o poată testa pe circuit. O fi rău?

 

 

 

Adaugati comentariu